Mai multe organizaţii sindicale din apărare şi ordine publică pichetează, joi dimineaţa, alături de grefieri, sediile prefecturilor din ţară în semn de protest faţă de îngheţarea salariilor și creșterea salariului minim cu doar 41 de lei, potrivit Agerpres.
“Sindicatele din Poliţia Română şi din Poliţia Penitenciară, afiliate la Federaţia Publisind, protestează pentru eliminarea inechităţilor salariale din sistemul public, pentru aplicarea legii-cadru privind salarizarea bugetarilor, pentru un salariu minim corelat cu creşterea preţurilor de consum precum şi pentru condiţii decente de muncă!
Organizaţiile sindicale din sistemul de «Apărare, ordine publică şi securitate naţională» afiliate la Federaţia Publisind şi la Blocul Naţional Sindical, respectiv Sindicatul Poliţiştilor Europeni Europol împreună cu Sindicatul Naţional al Poliţiştilor de Penitenciare SNPP alături de sindicatele din Poliţia Penitenciară Danubius-Brăila, Manifest-Iaşi, Phoenix-Pelendava, SLLPM-Mărgineni şi Speranţa-Satu Mare, dau tonul protestelor organizând o acţiune comună de pichetare a prefecturilor din întreaga ţară, ca primă reacţie la proiectul Ordonanţei de urgenţă privind îngheţarea drepturilor salariale şi a pensiilor militare de serviciu, pentru anul 2021, precum şi la creşterea penibilă cu doar 41 de lei a salariului minim (net) pe economie”, arată un comunicat de presă.
Protestele se vor derula în intervalul orar 10:00 – 12:00, în faţa sediilor prefecturilor, respectând limita maximă de participanţi prevăzută de Legea 55/2020, precum şi măsurile de protecţie în vederea prevenirii răspândirii noului tip de coronavirus. La pichetări participă grefieri, angajaţi din administraţia publică, tineret şi sport sau asistenţa socială afiliaţi la Federaţia Publisind.
“Apreciem că măsurile de austeritate impuse de Guvernul Cîţu reprezintă ultima soluţie la problemele economice pe care le traversează ţara noastră şi totodată la ponderarea deficitului bugetar, un pretext la îndemână pentru toate guvernele dispuse în primul rând să taie, în condiţiile în care personalul din sectorul apărare, ordine publică şi securitate naţională se află în prima linie şi gestionează măsurile împotriva pandemiei de SARS-CoV2 de mai bine de 8 luni, căzând la datorie cu miile. Toate sindicatele afiliate Publisind resimt presiunea acestor măsuri care vor adânci în loc să rezolve inechităţile salariale din sistemul public, motiv pentru care se angajează în protestele planificate”, precizează sursa citată.
Potrivit sindicaliştilor, deficitul grav de personal este compensat prin suprasolicitarea resurselor existente, aspect care generează un volum de muncă suplimentară imposibil de gestionat cât timp nu se fac încadrări corespunzătoare. Costurile cu echipamentele de protecţie, cu tratamentele şi chiar cu testările efectuate au fost suportate integral de către angajaţi.
Astfel, aceştia subliniază că deciziile adoptate de Guvernul Cîţu au generat mari tensiuni şi nemulţumiri ale personalului iar această serie de proteste organizată în ultima zi a anului 2020 este doar prima reacţie a organizaţiilor afiliate Publisind şi BNS.
Începând cu luna ianuarie 2021, Publisind va face public calendarul de acţiuni sindicale care vor include – excesul de zel în efectuarea unor misiuni sau activităţi, refuzul de prestare a muncii suplimentare, suspendarea sau blocarea activităţii în anumite domenii de activitate (având prioritate strict intervenţiile în cazurile de urgenţă), organizarea de mitinguri în cascadă pe o durată nedeterminată. (sursa)