Drogurile au invadat Europa și au ajuns să afecteze aproape toate aspectele vieții europene, arată cel mai recent raport al agenției UE antidrog.
„Oriunde, orice, oricine”, acestea sunt cuvintele-cheie ale raportului anual întocmit de Observatorul European pentru Droguri şi Toxicomanie (OEDT), care arată că drogurile ilegale sunt pretutindeni, aproape orice substanță psihoactivă poate fi procurată de pe piață și că nimeni nu poate scăpa de efectele lor, relatează Politico.
Pe măsură ce autoritățile capturează cantități record de stupefiante, drogurile existente devin tot mai puternice, iar noi substanțe sintetice continuă să ajungă pe străzi.
“Ceea ce arată raportul (…) este o confirmare a tendinței pe care o observăm în ultimii doi sau trei ani, că drogurile sunt peste tot. Niciodată nu am avut atât de multe droguri introduse ilegal sau produse în Europa”, a declarat Alexis Goosdeel, directorul EMCDDA, într-un interviu pentru Euronews.
The European Drug Report 2023 conține în principal date din anul 2021 și confirmă faptul că cel mai folosit drog din Europa rămâne cannabisul, iar situația devine tot mai dificil de controlat din cauza noilor forme și utilizări ale acestuia, precum și a unei game largi de politici în țările UE.
Principalele concluzii ale raportului
- În 2021 au fost confiscate 816 tone de rășină de cannabis și 256 de tone de cannibis vegetal. Sunt cele mai mari capturi din UE făcute în ultimul deceniu.
- Cantitatea de heroină confiscată în 2021 în țările UE a fost de 9,5 tone, mai mult decât dublu față de anul anterior. Separat, Turcia a confiscat o cantitate record de 22,2 tone.
- Peste 300 de tone de cocaină, un alt record, a fost confiscată în țările UE în 2021: 96 de tone în Belgia, 72 în Olanda și 49 în Spania.
- În 2022, 41 de substanțe psihoactive noi (NPS), substanțe chimice nemaiîntâlnite pe piață, au fost depistate în UE, ridicând la 930 numărul total al substanțelor ilegale monitorizate de EMCDDA.
- Cocaina este cel mai folosit drog ilegal în Europa, cu aproximativ 3,7 milioane de adulți consumatori în fiecare an, iar acum fabricile de pudră albă câștigă teren pe continent. În 2021, 34 de laboratoare de cocaină au fost desființate, față de 23 în 2020, iar unele operau pe scară largă. Raportul confirmă rezultatele unui studiu al EMCDDA privind apele uzate în UE, potrivit căruia consumul de cocaină a crescut în toată Europa, îndeosebi în Belgia, Spania, Portugalia şi Ţările de Jos.
- Anvers rămâne principala poartă de intrare a cocainei în Europa. Datele preliminare pentru 2022 arată că volumul capturilor din portul belgian a crescut la 110 tone (de la 91 de tone în 2021), iar testele pe eșantioanele din rețeaua de apă și canalizare au indicat și cel mai mare grad de utilizare în acest oraș.
- Traficanții încep, însă, să folosească și porturi mai mici și țări de la marginea UE care pot fi mai nepregătite în combaterea fenomenului. Acest lucru poate explica de ce, în ciuda capturilor tot mai mari, puritatea cocainei de pe piață rămâne la cele mai înalte standarde, iar prețul ei este stabil, arată raportul.
- Produse sintetice precum Spice și K2 au devenit tot mai răspândite pe continent, fiind întâlnite în cel puțin 13 state europene, în special în Germania și Suedia. Riscurile sunt foarte mari, pentru că aceste substanțe induc consumatorii în eroare, convinși că folosesc cannabis, dar de fapt sunt produse alterate, foarte puternice, cu risc ridicat de otrăvire. Raportul precizează că acesta poate fi doar vârful aisbergului și că e posibil ca pe piață să existe și alte stupefiante sintetice care rămân nedepistate.
- Cei mai mulți consumatori de heroină sunt persoane în vârstă. “Epidemiile” de heroină din anii ’70 și ’80 ar putea fi o explicație. Peste 60% din cei care fac terapie pentru a scăpa de dependență au peste 40 de ani, în timp ce mai puțin de 10% sunt persoane sub 30 de ani. Efectul este că serviciile publice de sănătate din UE se confruntă cu un set mai complex de probleme generate de un segment de populație care devine tot mai vulnerabil, arată raportul.
- Pericolul prezentat de invazia drogurilor în Europa poate fi accentuat de interdicția impusă în aprilie anul trecut de talibani asupra culturilor de mac. Afganistanul a fost multă vreme liderul mondial al producției de opiu, iar dealerii se vor orienta spre alte surse, mai periculoase.
- În SUA, heroina a fost în mare măsură înlocuită de fentanil un analgezic opioid sintetic utilizat ca anestezic general și în tratamentul durerilor cronice și severe, produs ilegal. Raportul menționează că încă e prea devreme pentru a conchide cum va fi afectată piața europeană a drogurilor de interdicția asupra culturilor de mac din Afganistan, dar persistă îngrijorarea că orice reducere a disponibilității drogurilor poate duce la o creștere a cererii și a ofertei pentru opioide sintetice. (sursa)