Odată cu răcirea vremii, creșterea numărului de viroze și de îmbolnăviri de gripă este o chestiune de timp. Dacă în cazul virozelor nu există vaccin, pentru gripă există un vaccin care ne poate proteja de îmbolnăvire. Pentru al doilea an, vaccinurile antigripale pot fi luate gratuit din farmacii, cu rețetă de la medicul de familie sau de la un medic specialist. Dar nu toată lumea poate beneficia gratuit de vaccin, ci doar anumite categorii de populație.

Vaccinul antigripal poate fi administrat și în unele farmacii

Anul acesta este pentru a doua oară când dozele de vaccin împotriva gripei nu mai ajung în cabinetele medicilor de familie, ci sunt ridicate direct din farmacie – cu rețetă de la medic sau „la liber”, contra cost. 

În unele farmacii – foarte puține – vaccinul poate fi administrat pe loc. Acolo unde nu există această posibilitate, trebuie să mergeți cu el la medicul de familie.

„Cine dorește să se vaccineze trebuie să se prezinte la medicul de familie sau la un medic de altă specialitate care poate elibera rețetă de vaccin gripal. Se merge în farmacie și acolo se eliberează vaccinul. Ca regulă: ne întoarcem cu el la medicul de familie pentru a putea fi administrat.

În unele farmacii se poate administra vaccinul pe loc, dar sunt foarte puține la nivel național. Important este ca tehnica de administrare a vaccinului să fie una corectă, iar manopera să fie raportată în Registrul Electronic Național de Vaccinări, astfel încât să avem o imagine cât se poate de clară a numărului de doze administrate la nivel național”, explică, într-un dialog cu HotNews, dr. Gindrovel Dumitra, medic de familie și coordonatorul Grupului de vaccinologie al Societății Naționale de Medicina Familiei. 

Și un medic de altă specialitate poate să emită rețeta, nu doar medicul de familie. Spre exemplu, dacă pacientul merge pentru monitorizare la pneumolog, și pneumologul poate să emită această prescripție. La fel, în cazul copiilor, și medicul pediatru poate să emită prescripția pentru vaccin, arată dr. Gindrovel Dumitra. „În protocol este precizat foarte clar că medici din toate specialitățile pot emite prescripția”.

Cine primește gratuit vaccinul antigripal și cine îl plătește

Ministerul Sănătății a stabilit că primesc gratuit vaccinul, în baza unei rețete compensate de la medicul de familie sau de la medicul specialist, următoarele categorii de populație:

  • copiii cu vârsta mai mare de 6 luni, până la 18 ani.
  • femeile gravide.
  • persoanele cu vârsta între 18 și 65 de ani care suferă de una dintre următoarele boli cronice: boli cardiovasculare; boli respiratorii; boli renale; boli hepatice; boli neurologice; boli metabolice; boli oncologice; boli autoimune; malformații congenitale; obezitate; asplenie; persoane cu infecție HIV/SIDA; persoane în terapie imunosupresoare; persoane cu transplant; persoane cu imunosupresie congenitală. 
  • persoanele cu vârsta de peste 65 de ani.
  • personal de specialitate medico-sanitar și auxiliar.

Începând de anul trecut, există și o categorie care primește vaccinul gripal 50% compensat: persoanele cu vârsta cuprinsă între 45 ani și 65 de ani, fără boli cronice.

Copiii, spre exemplu, au o perioadă de transmisibilitate mai mare, de aproximativ două săptămâni, spre deosebire de o săptămână, cât are o persoană adultă, spune medicul Gindrovel Dumitra. Iar „frecventarea colectivității în această perioadă expune copiii la riscul de a se îmbolnăvi și de a duce acasă gripa. Iar cei care vor suferi mai mult vor fi părinții, bunicii – cei care au comorbidități și care ar putea să aibă o evoluție mai severă”. 

În ceea ce privește femeile gravide, acestea – având în vedere statusul pe care îl au și posibilitatea ca ele să dezvolte o formă mai severă de gripă, în situația în care se vor îmbolnăvi – se pot vaccina oricând pe parcursul sarcinii. „Nu există o anumită perioadă a sarcinii recomandată, ci important este ca vaccinul să fie administrat înaintea sezonului gripal.”

Cei care nu se încadrează în aceste categorii, dar vor să se imunizeze împotriva gripei, trebuie să achiziționeze vaccinul contra cost din farmacie. El se eliberează fără rețetă de la medic. Serul se administrează în farmacie sau se poate merge cu el la medicul de familie

Momentul optim pentru vaccinare

În România, pentru că există „anumite particularități”, momentul optim pentru vaccinarea împotriva gripei este perioada octombrie – noiembrie, explică medicul de familie Gindrovel Dumitra. 

„Este vorba despre cei care au nevoie de o singură doză: persoanele care s-au mai vaccinat în alți ani, care au vârsta peste 9 ani, au nevoie de o singură doză. Copiii care sunt vaccinați pentru prima dată au nevoie de două doze. Și atunci, pentru două doze, în septembrie este potrivit să administrăm prima doză și în octombrie a doua doză, astfel încât la sfârșitul lunii octombrie, populația aflată la risc să fie vaccinată”, arată dr. Gindrovel Dumitra. 

Protecția optimă „se obține în momentul în care la finalul lunii octombrie – luna noiembrie avem o populație cât se poate de mare vaccinată. Aici, datele de la autorități spun că 75% dintre persoanele incluse în grupele la risc trebuie să fie vaccinate anual”, spune medicul. 

Statele Unite ale Americii, spre exemplu, consideră că toată populația trebuie vaccinată anual, fără să mai distingă între grupe la risc și restul populației, precizează Gindrovel Dumitra: „Se consideră că, în acest fel, se creează un foarte puternic efect de imunitate colectivă, care limitează răspândirea virusului în timpul sezonului gripal.”

Este important de știut, mai spune medicul, că, de regulă, există o întârziere de apariție a cazurilor de gripă sau de începere a sezonului gripal de aproximativ 3 săptămâni în România față de țările vestice: „Dacă vedem că în Franța, să zicem, apare undeva în noiembrie-decembrie, la noi cazurile sunt întârziate cu aproximativ 3 săptămâni. Este o observație făcută pe baza datelor publicate de Institutul Național de Sănătate Publică și celelalte raportări care vin din țările vestice.”

„Ca atare, pentru noi, putem afirma că nu e niciun fel de tragedie dacă persoanele aflate în grupele la risc ajung să fie vaccinate în luna noiembrie”, arată dr. Gindrovel Dumitra. 

Protecția nu se obține imediat

Trebuie știut și că protecția nu se obține imediat după administrarea vaccinului. Este nevoie de aproximativ două săptămâni de la acel moment până când sistemul imunitar reușește să producă anticorpi care să asigure protecție pe termen lung, explică dr. Gindrovel Dumitra. 

Ce înseamnă acest termen lung? „În cazul vaccinului gripal, termenul lung nu înseamnă toată perioada vieții sau un interval care se măsoară în ani, ci în luni. În medie, putem discuta despre o protecție între 4 și 6 luni – protecție optimă, maximală. După acest interval de timp, nivelul de protecție începe să scadă”, arată medicul. 

„Din acest motiv spuneam că nu este bine să ne vaccinăm la începutul lunii septembrie sau chiar în luna august, din cele două motive: nivelul protecției trebuie să se întindă pe durata sezonului gripal, iar sezonul gripal evoluează începând cu luna decembrie sau finalul lunii decembrie”, adaugă dr. Gindrovel Dumitra.

Când este vârful sezonului gripal

În România, cel mai mare număr de cazuri apare, de regulă, în lunile ianuarie și februarie. Uneori chiar și în martie. „Am avut foarte multe sezoane în care am avut vârfuri de apariție a cazurilor chiar și în martie”, spune medicul. 

Acesta este motivul pentru care în aceste zile ne aflăm, practic, în perioada în care este indicat ca orice persoană aflată în grupele de risc să se prezinte la medic pentru a se vaccina împotriva gripei.

Și persoanele care nu fac parte din grupele la risc pot opta pentru vaccinare: pentru a se proteja de îmbolnăvire și pentru a evita transmiterea virusului la persoanele din grupele de risc, care pot dezvolta forme mai severe de boală, mai spune dr. Gindrovel Dumitra. (HotNews.ro)

Articolul precedentGrindeanu: Avem în lucru aproximativ 800 de km de autostradă sau drum expres. Sunt toate premisele ca anual să dăm în circulaţie în medie cam 250 de km de autostradă şi drum expres
Articolul următorA intrat în vigoare legea inițiată de PSD care plafonează dobânzile la creditele date de instituțiile financiare nebancare. Ce trebuie știut