Șeful Gărzii de Mediu, Octavian Berceanu, a recunoscut că nu ar avea curajul să bea apă dintr-un râu din România.
El susține că toate deșeurile importate și prelucrate ilegal în România conțin compuși toxici și sfârșesc prin a polua pânza freatică. Acest lucru este o amenințare la adresa sănătății și securității naționale.
Există lacuri și râuri în România invadate de gunoaie.
”Pot să beau o cană, dar asta doar aşa, ca să nu mă îmbolnăvesc, dar mai mult de o cană înseamnă boală pentru cei mai mulţi dintre noi. Asta este realitatea. Poate aş bea de undeva din Făgăraş, de unde pleacă un râu.
De unde pleacă, de la izvor. Dar după ce trece de prima pensiune, eu nu mi-aş mai permite să beau din apa aceea de râu”, a arătat Octavian Berceanu.
”M-am spălat pe mână cu multe tipuri de apă din canalizări, ca să zic așa, ca să văd a ce miroase, ce se întâmplă. Din păcate, am fost pe munte, am fost pe văi şi foarte multe pensiuni deversează apa din fose în râuri.
Că nu o fac ziua, că o fac noaptea la 12:00 şi dacă mergi în câte o staţiune şi dacă ai deschis geamul undeva la 12:00 – 1:00 noaptea, înnebuneşti de mirosul care există acolo şi te întrebi de ce nu miroase aşa şi în mijlocul zilei.
Care e diferenţa între ora 12:00 ziua, în amiaza mare, şi 12:00 noaptea?” a menționat Octavian Berceanu la Digi 24. (sursa)