Vânzătorii de fructe și legume vor trebui să afișeze clar prețul și denumirea produselor în limba română, dar și să prezinte informațiile necesare legate de țara de origine, producătorul și calibrul, potrivit unui ordin pus în consultare de ANPC.
Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au pus în transparenţă decizională un ordin privind condiţiile necesare pentru vânzarea de legume şi fructe, iar potrivit acestui document, comercianţii vor fi obligaţi să afişeze vizibil preţul produselor, iar denumirea acestora să fie în limba română.
„Având în vedere rezultatele acţiunilor de control pe tematica de legume-fructe, am considerat că este necesară o informare cât mai clară a consumatorilor pe etichetele produselor care se comercializează în pieţe, astfel încât abrevierile ţărilor de origine, calitatea/calibrul produsului şi numele producătorului să fie clare şi uşor de identificat de către consumatori, fără a crea confuzie sau a furniza acestora informaţii contradictorii despre produs”, a transmis preşedintele interimar al ANPC, Sebastian Hotca.
Propunerile și observațiile pentru îmbunătățirea ordinului pot fi trimise până la data de 25.05.2024, iar documentul va intra în vigoare în termen de 30 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial.
Norme de bun-simț
Președintele Asociației InfoCons – Organizație pentru Protecția Consumatorilor, Sorin Mierlea consideră că astfel de reguli sunt de „bun-simț” având în vedere statutul nostru de cetățeni europeni.
„În primul rând, ar trebui să înțelegem că toți suntem cetățeni europeni și avem drepturi. Și trebuie să avem aceleași drepturi și la Paris, și la Viena, și la București, și la Caracal, și la Târgu Jiu, până la Constanța. Și din această perspectivă, în momentul în care discutăm despre produse agroalimentare, tip legume și fructe, faptul că ele trebuie să aibă un anumit standard, o anumită calitate și să nu plătim calitatea a doua la calitatea a treia, cred că este un lucru de bun-simț și de normalitate. Informarea consumatorului cu privire la țara de origine a produsului respectiv, dacă produsul respectiv ar fi, de exemplu, o portocală sau un măr este dat cu anumită ceară sau cu anumită substanță pentru a avea un termen de valabilitate mai lung, aceste lucruri sunt obligatorii de a fi transparente pe eticheta produsului agroalimentar, ca fiecare dintre noi să putem alege în cunoștință de cauza. Iar când discutăm de produse care sunt de diferite categorii, de genul unul mai mare, unul mai mic, unul stricat, unul pătat sau ceva, ele pot fi, până la urmă, comercializate, dar să fie împărțite foarte clar, categoria 1, categoria 2, categoria 9 sau cum vor fi, ca până la urmă, consumatorul să aibă acces la același tip de calitate, la un preț corect pentru fiecare dintre noi. Această cetățenie europeană trebuie să aducă pentru consumatori un plus. Să nu uităm de producătorii interni care, în lupta pe care o au cu produsele de import, să aibă acest câștig de cauză, să nu ne mai trezim prin piețe sau pe mai știu eu pe unde, cu roșii de România, dar care să fie din Turcia, sau tot felul de alte produse agroalimentare cu arii de trasabilitate incerte”, a declarat acesta pentru „Adevărul”.
Cine asigură respectarea regulilor
Nevoia de reglementare era evidentă, ținând cont de numeroasele alerte privind neconformitățile în rândul produsele agroalimentare. Aceste alerte pot fi găsite în aplicația gratuită Infocons.
„Faptul că tot mai multe produse agroalimentare, tip legume și fructe, sunt în sisteme de alertă rapidă, de neconformitate, cu încălcarea normelor de pesticide, de îngrășăminte, care se regăsesc aproape săptămânal în sistemele de alertă europene, cred că este un semnal major de alarmă, că aceste produse clar au o periculozitate pentru consum, iar pe cealaltă parte, normativele de reglementare a comerțului în această domeniu cred că erau de dorit, de așteptat, și păcat că au trecut 30 de ani până când să avem și acest normativ”, subliniază Sorin Mierlea.
„E un pas foarte mare înainte. Consumatorul poate să se sesizeze, să reclame, iar autoritatea competentă poate să ia măsuri, având un ordin care să nu mai lase spațiu de interpretare.”, adaugă președintele InfoCons.
Reguli noi pentru carne, lactate și ouă
Laptele, produsele lactate, carnea, derivatele din carne, peștele și ouăle trebuie să fie comercializate în spații special amenajate, echipate conform normelor de igienă și de depozitare stabilite de producător și autorități.
În același timp, vinul poate fi vândut doar în magazine autorizate, care să garanteze menținerea calității acestuia, a caracteristicilor fizico-chimice şi organoleptice ale vinului. (sursa)