A mai trecut un salariu minim peste noi, ca un anotimp al ratării.
Cu un an și jumătate în urmă, Parlamentul European și Comisia Europeană au propus o directivă privind salariile minime adecvate în Uniunea Europeană. Cu alte cuvinte, ce vrea Uniunea Europeană prin acest „adecvate“ ar fi cam așa: salarii minime din care să se poată trăi decent în țara respectivă, plus o monitorizare a salariilor minime din toate țările UE și un mecanism bine definit pentru toți, mecanism prin care salariile minime cresc.
Cu o săptămână în urmă, ambasadorul României la Uniunea Europeană, doamna Luminița Odobescu, a trimis tuturor parlamentarilor români o recomandare prin care trimișii noștri la Bruxelles să mai tragă de timp în privința discuțiilor despre salariul minim la nivel european. Să spună, spre exemplu, că România mai are nevoie de timp ca să-și formuleze o părere. Asta e cu atât mai amuzant cu cât, pe 24 martie, Senatul României și-a făcut deja o părere care e întru totul de acord cu directiva europeană.
Evident, în acest caz, povestea devine al dracului de ciudată: de ce Ministerul de Externe, prin manichiura ambasadorului Odobescu, trimite o recomandare europarlamentarilor români? De ce nu Cîțu, de ce nu alt membru al Guvernului? De ce se face pipi pe părerea Senatului?
Câteva zile mai târziu, într-o declarație trecută cu totul neobservată, Florin Cîțu a spus că-și asumă gestul ambasadorului. Și cam atât, că nimeni nu vrea să vorbească despre așa ceva.
