Patrick Andre De Hillerin: Academia Cațavencu a avut, de la înființare, aproape, și până în ziua dispariției sale în brațele amatorilor lui Adamescu, o rubrică intitulată „Tupeu“. Începuse ca „Tupeu 91“, de la anul înființării, și a trecut prin toți anii glorioși ai post-comunismului nostru, până la „Tupeu 2011“.

Cristian Ghinea, care în 1991, la apariția rubricii, era doar un gamet căruia îi mijea mustăcioara, i-ar fi fost, peste ani, client fidel. Căci „Tupeu“ fix de acest gen de politruci se ocupa: plini de propriile vânturi, amețiți de mirosul lor tare, care se considerau buricul pământului din motive doar de ei cunoscute și care nu se fereau să lanseze declarații pline de obrăznicie.

Nici nu terminase bine facultatea

care a dat țării cele mai competente automate de cafea/secretare, SNSPA-ul, că domnul Ghinea devenise expert al societății civile, activând pe un astfel de post în cadrul Societății Academice din România.

Și cum în umbra Alinei Mungiu-Pippidi, fondatoarea și liderul providențial al SAR, nu au crescut niciodată decât megalomani (mai ales dacă i-au intrat în grații la vârste fragede, neformați și influențabili), nici Cristian Ghinea nu avea cum să iasă neatins de aripa geniului neînțeles din colaborarea cu marea noastră politoloagă. Că se consideră „expert“ în absolut orice este normal, acesta fiind destinul tuturor celor care au ciugulit know-how din mâinile surorii mai mari a unui foarte talentat regizor. Că este recunoscut ca atare prin sectele închinate zeului birocrației, al cărui mare templu se găsește la Bruxelles, iarăși nu este de mirare, aceasta fiind dovada că specialiștii în abureală, limbă de esențe tari și păcălitul semenilor se recunosc între ei, se sprijină și se întrajută la nevoie.

După 16 ani în care

a excelat în a nu face nimic pe bani buni, căpușând diverse burse, granturi și fonduri europene acordate pentru proiecte în care apa a fost torturată fără milă, fiind bătută în piuă contra unor sume fabuloase, Cristian Ghinea a ajuns deputat, în 2016. Iar în 2019 a ajuns europarlamentar, că se plătea mult mai bine.

În naivitatea lui, ca și a multor altora, a crezut că o majoritate forțată, formată dintr-un partid cu 15% și unul cu 25% plus ceva minorități de strânsură, va putea guverna 1.000 de ani. Altfel nu și-ar fi părăsit postul călduț de la Bruxelles pentru o funcție de ministru în cel mai prost guvern al României din toate timpurile post-decembriste.

Dar nu era, să fim onești, chiar cel mai prost post de ministru posibil, chiar dacă era în cel mai prost guvern cu putință. Să fii rege peste fondurile europene și să poți negocia cu propria-ți rea-credință deturnarea fondurilor destinate dezvoltării țării către expertiză și consultanță nu este chiar de colo. Să-ți pice în brațe oportunitatea obținerii de granturi nerambursabile pentru a mai corecta unele decalaje majore de infrastructură, iar tu să te încăpățânezi să aplici și pentru împrumuturi de 15 miliarde de euro din care să se plătească, desigur, multă consultanță și să se construiască, printre altele, piste de bicicletă prin păduri și arii protejate, asta este, de asemeni, o performanță care urlă după ridicarea imunității.

Până să ajungă șef

la MIPE (Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene), Cristian Ghinea se putea strecura ușor pe sub radar, fiind doar unul dintre numeroșii oengiști care au cheltuit fără rost sume importante de bani, e adevărat, care ar fi putut fi mult mai bine folosite decât în organizarea unor ședințe colective de egosexualism. Dar câtă vreme finanțatorii nu aveau a se plânge, totul era OK.

Când a ajuns, în sfârșit, la imensul ciubăr cu bani publici pe care a crezut că-i poate manipula ca în vremurile bune ale societarismului civil, Cristian Ghinea a devenit, chiar dacă nu asta și-a dorit, o persoană de interes pentru toți cei preocupați de modul în care se obțin și se sparg acei bani publici.

În cei aproape doi ani de stat la Bruxelles și Strasbourg, ca eurodeputat, Ghinea nu a reușit să strângă suficienți bani pentru a putea pretinde că a finanțat PNRR-ul cu bani de-acasă. Așa că a trebuit să recunoască până și el că nu-s banii lui, ci ai tuturor cetățenilor europeni, inclusiv ai românilor.

Asta nu l-a responsabilizat și nu l-a făcut să considere necesar ca deciziile legate de cheltuirea a 28 de miliarde de euro, dintre care 15 miliarde împrumutați, să fie luate de români prin reprezentanții lor aleși, parlamentarii, ci și-a asumat el însuși, alături de Florin Cîțu, decizia asupra modului în care românii vor cere, vor garanta și mai ales vor cheltui sumele respective.

Practic, prin PNRR,

cetățenii României se îndatorează pe o perioadă considerabilă de timp cu 15 miliarde de euro și a) nu pot decide ei ce să facă cu acești bani, b) trebuie să îndeplinească niște angajamente luate în numele lor de către un individ care nu a avut mandat pentru a-și asuma respectivele angajamente în fața Comisiei Europene.

Ca să înțelegem situația delicată în care se află Cristian Ghinea, să recapitulăm datele momentului 2021, anul în care s-a trimis la Bruxelles, s-a negociat și s-a semnat un PNRR care nu a avut niciodată girul vreunei majorități parlamentare:

– în 2021, Cristian Ghinea nu fusese ales de către nici măcar un singur român să-l reprezinte în Parlamentul României în probleme legate de politicile fiscale sau cele legate de buget;

– programul politic al USR nu obținuse, la alegerile parlamentare din 2020, decât votul unui număr redus de români: 15% din alegătorii care au votat, respectiv 5% din numărul total al alegătorilor. Cu doar 900.000 de voturi din 6.000.000, nici un reprezentant al USR nu avea dreptul de a se considera îndreptățit să ia decizii în numele majorității românilor;

– Planul Național de Redresare și Reziliență nu a beneficiat de un vot în Parlament, care să ratifice angajamentele luate de România și domeniile în care ar urma să se investească banii, mai ales cei împrumutați;

– Comisia Europeană a recomandat României să nu apeleze la componenta de împrumut din PNRR, însă Cristian Ghinea a fost cel care a decis ca România să acceseze în totalitate linia de credit pusă la dispoziție de către UE.

Cam ăsta este modul

în care s-au desfășurat lucrurile în 2021, iar felul în care doar doi oameni, respectiv Cristian Ghinea și Florin Cîțu, au luat decizii privitoare la un buget de 28 de miliarde de euro, dintre care 15 miliarde împrumuturi, nu diferă prea mult de modul în care s-au luat decizii în cazul achiziției vaccinurilor.

Aceasta este, de fapt, marea problemă a domnului Ghinea și a minionilor săi din USR.

Căci dacă DNA a deschis un dosar pentru a cerceta jaful instituționalizat din cazul achiziției de vaccinuri, unde vorbim despre o sumă de un miliard de euro, există aproape certitudinea că va urma și un dosar pentru cercetarea problemelor din procesul decizional al alcătuirii și negocierii PNRR, inclusiv împrumutul de 15 miliarde de euro.

„Şi ce are DNA cu asta? Unde e corupția? Deciziile de oportunitate nu sunt despre furt. Trăim un moment abject“, scrie Cristian Ghinea despre anchetarea jafului de un miliard de euro. Așa se numește în zilele noastre haiducia autocrată: „decizie de oportunitate“.

Deocamdată, PNRR-ul doar șchioapătă. Va veni, însă, aproape sigur, ziua în care i se vor înmuia de tot picioarele și va începe să se târască și să cerșească îndurare. Cam pe atunci va fi momentul în care autorul cărții Eu votez DNA! va ieși în stradă autoflagelându-se, declarându-se o victimă a Justiției politizate și a unui DNA care, iată, confundă corupția cu „deciziile de oportunitate“.

Atunci, însă, când „deciziile de oportunitate“ sunt luate cu aroganță, netransparent, fără consultare, cu încălcarea principiilor democratice, de către persoane care nu au nici un mandat pentru a lua astfel de decizii, în baza unor agende personale, nevalidate de către votul cetățenilor, vorbim fix despre corupție, abuz în serviciu și multe alte asemenea obiceiuri care sunt fix obiectul de activitate al DNA. (catavencii.ro)

Articolul precedentElevii români au obţinut o medalie de aur şi trei de argint la Olimpiada Balcanică de Informatică pentru Juniori
Articolul următorLegea împotriva fugarilor a fost adoptată de Parlament