Bogdan Atanasiu: Mulți dintre români au făcut față cu greu scumpirilor din ultima perioadă. Unii au încercat fără succes să găsească salarii mai mari sau chiar un al doilea loc de muncă.

Unele cereri de muncă sunt ieșite din comun. Este cazul unui român care după ce și-a încercat norocul în afaceri fără succes își caută acum de lucru. Acesta a postat un anunț pe un grup dedicat antreprenorilor și se oferă să se infiltreze printre angajații acestora pentru a descoperi diferite probleme, după cum a scris pe Facebook.

“Sunt o persoană de gen masculin și am 37 ani. Am început sa muncesc de la vârsta de 16 ani în mai multe domenii, după ce m-am căsătorit mi-am continuat studiile, am muncit în mai multe domenii, am avut două afaceri cu care nu mă prea pot lăuda.

Am muncit cu diferite tipuri și nații de oameni, unde am văzut tot felul de probleme sociale și administrative.

Sunt firme care pierd oameni și bani din cauza unor angajați “mascați bine”, m-am gândit să ofer un serviciu de angajat “sub acoperire” pentru a detecta pentru dumneavoastră anumite probleme. Ce părere aveți? Aștept sfaturi și critici!”, a scris acesta pe Grupul antreprenorilor din România.

“Acest serviciu există și este utilizat de multinaționale”

Unora dintre membrii grupului nu le este străină ideea, în timp ce mulți îl ironizează pe autorul postării.

“Ideea nu este rea, dar există un motiv pentru care postul ăsta nu există, pentru că intră în conflict cu legislația privind confidențialitatea și drepturile angajaților.”

“Ce înseamnă angajați “mascați bine”?”

“Adică cei care simulează efortul, interesul și implicarea. Când ei sunt tocmai contrariul.”

“Nu văd cum ar fi ilegal devreme ce sunt departamente întregi de monitorizare, evaluare și motivare a angajaților. Dacă este moral, nu știu ce să zic. Cred că reacția această pe care o văd în multe comentarii este specifică nouă, țărilor mă refer, celor care am trecut prin comunism / sub influență sovietică. Este chiar și o emisiune la tv, antreprenor sub acoperire, nu știu exact cum se numește. În fine, fiecare cu părerea lui. Noi cei din privat ne-am săturat de loaze, atât la privat cât și la stat. Simțim nevoia de o curățenie pe care o considerăm întârziată și bine-meritată.”

“Lasă-mă să ghicesc. Tu ai fost pârâciosul când a spart Cornel tabla din clasa?”

“Chiar e o idee bună pentru multe companii”

“Acest serviciu există și este utilizat de multinaționale pentru verificarea calitățîi serviciului oferit. Mystery client. Restul comentariilor sunt inutile.”

“Corect. Există în UK. Există și mistery shopper.”

“Se practică și în afară. Și în România. Și chiar e o idee bună pentru multe companii. Doar dacă este necesar, bineînțeles.

Nu e nimic bun în micro-management. Însă uneori probabil un asemenea angajat e necesar, pt a lua “pulsul” unui departament. Însă un manager bun ar trebui să depisteze tot felul de nereguli (fără mystery employee).”

“Sunt uimită să văd câți oameni gândesc negativ, din păcate. Nu este vorba de a turna pe cineva, este vorba despre faptul că performanța angajaților trebuie evaluată (în funcție de domeniu/ activitate). Chiar se practică asta în firme mari. Nu mai poate omu’ să își spună o idee.”

“Acolo unde se întâmplă frecvent / multe cazuri de fake performance, de regulă se cam știe. Șeful e cam tot din același film. Deci șansă să își dorească un astfel de serviciu e mică. Pentru că aproape și-ar face rău cu mâna lui. Concluzia /raportul final o să îl incrimineze și pe el.

Corporațiile mari practică, dar sunt tot de-ai lor. Și acolo se cam practică în momentul în care vor înlăturarea cuiva, nu neapărat că o practică uzuală/generalizată la nivel de companie.”

“Este un job foarte bine plătit în afară țării!”

“O idee bună! Trebuie ff bine controlați… în ziua de azi ff greu găsești un om serios.

Oricât le dai, tot caută să nu muncească, să fure etc.”

“Deci să înțeleg că un băiat muncitor vrea să avanseze fără muncă, doar pe lingușeală.”

“Cred că este o lege care reglementează Turnătoria în România. Legea avertizorului de integritate.”

“Este un job foarte bine plătit în afară țării! Există foarte multe companii, în care șefii mari nu au cum să vădă la nivel micro și așa pot să își dea seama de eventualele probleme!

Știți ce se zice? Că oamenii nu părăsesc companii, oamenii părăsesc alți oameni! Deci dacă ai câțiva care strică mediul, pa și la revedere, îi pierzi și pe cei buni din cauza lor! Asta este tot o metodă de a îți minimiza pierderile: de personal, de profit, de randament etc.”

“Din 30 muncitori, 10 erau rude ale șefilor”

“La firma la care am lucrat, din 30 muncitori, 10 erau rude ale șefilor. Ăștia făceau același lucru care vrei să l faci și tu. Se făceau că muncesc și mă urmăreau pe mine să muncesc eu și pentru ei … no more comment!”

“Pentru a oferi servicii de genul trebuie să aveți studii superioare și școală de detectivi particulari făcută sau dacă nu aveți studii superioare și doar bacul atunci faceți colegiul de detectivi care are durata 2 ani.

Abia după va puteți face o companie pe acest profil.” (ziare.com)

Articolul precedentStresul cronic și cum poate fi el diagnosticat. Care sunt efectele pe termen lung
Articolul următorCe să faci ca să te răcorești în timpul caniculei. De ce nu e indicat dușul rece