ZF.ro: Statisticile europene arată că în 2025 România ar putea avea printre cei mai mulţi angajaţi în domeniul energiei solare la nivel european, urmând să intre în aceeaşi ligă cu economii majore precum Germania, Franţa şi Polonia.

„Dacă ne uităm la pieţele din UE care vor avea contribuţii semni­ficative la crearea de noi joburi până în 2025, vedem un tablou destul de diferit faţă de cel de azi (dominat de Polonia, Germania, Spania, Olanda, Grecia, Franţa şi Italia). Germania este de aşteptat să devină cea mai mare piaţă de energie solară la nivelul anului 2025, cu  137.000 de oameni lucrând în acest domeniu, într-un scenariu mediu“,  se arată în studiul EU Solar Jobs 2021 realizat de Solar Power Europe. Surpriza vine din partea României, care, potrivit statisticilor Solar Power Europe, are toate şansele să ajungă una dintre cele mai mari pieţe pentru joburile de energie solară.

„Alături de Franţa, Spania, Grecia şi Olanda, care sunt deja pe lista celor mai mari angajatori pe zona de energie solară, o surpriză, pentru unii, va fi prezenţa României în acest top 7. Credem că piaţa din România va ajunge la ordinul de GW la acel moment, 2025, cu o pondere semnificativă a sistemelor solare de acoperiş şi o disponibilitate mai mare de forţă de muncă la un cost mai scăzut faţă de alte pieţe europene de dimensiuni similare“, se mai arată în studiu. (Roxana Petrescu)

Articolul precedentIoan Mang: Măsuri pentru protecția consumatorilor și combaterea speculei
Articolul următorTârgul de Carte Gaudeamus Radio România își deschide azi porțile pentru a treia oară în 2022, de această dată în Piața Unirii din Oradea