Pe 19 februarie 1876 se năştea la Hobiţa, judeţul Gorj, Constantin Brâncuşi, sculptorul care a vrut să lase moştenire României toate lucrările sale nevândute dar reprezentanţii statului din acea vreme au refuzat.
Brâncuşi a urmat şcoala primară între 1883 şi 1887, la Peştişani şi apoi la Brădiceni. De mic copil, obişnuia să plece de acasă, lucrând ca ucenic în ateliere de boiangeri şi prăvălii, notează site-ul centrulbrancusi.ro.
A urmat Şcoala de Arte şi Meserii din Craiova (1894-1898), perioadă în care a fost şi cântăreţ la Biserica Madona Dudu. În 1895, a fost admis la specializare la secţia de sculptură în lemn, iar în 1897 a călătorit la Viena, unde a lucrat în secţia de finisare artistică a unei fabrici de mobilă. A revenit în ţară, unde a urmat cursurile Şcolii de Belle-Arte din Bucureşti, pe care a absolvit-o în 1902.
Conform aceleiaşi surse, Constantin Brâncuşi a plecat spre Paris în 1904, unde, un an mai târziu, a luat concursul de admitere la École Nationale Supérieure des Beaux-Arts şi a lucrat în atelierul lui Antonin Mercié. A fost angajat de Rodin ca practician, dar nu rămâne aici mult timp, convins fiind că ”La umbra marilor copaci nu creşte nimic” (”Rien ne pousse a l’ombre des grands arbres”).
Îşi amenajează un atelier pe strada Montparnasse. “Sărutul” (1907) este prima sa lucrare realizată aici. În 1909, artistul expune lucrări atât la Paris cât şi la Bucureşti, iar în 1914, organizează prima sa expoziţie în America, într-o galerie de artă din New York.
În 1915 realizează primele lucrări în lemn: “Cariatide”, “Fiul risipitor”. A realizat apoi “Vrăjitoarea”, “Himera”, “Cariatidă” şi “Adam” şi primele versiuni în lemn ale “Coloanei fără sfârşit” (1918).
După cum descrie istoricul şi criticul de artă Carola Giedion-Welcker în volumul ”Constantin Brâncuşi” (Editura Meridiane, 1981), “sculpturile în lemn (…) încorporează lumea imaginativ-fabuloasă a ţăranului. (…) În aceste opere cioplite în lemn, simţi în primul rând materialul, copacul însuşi, şarpanta rusticei sale case natale din România şi, mai ales, duhul folcloric al acelui sat de la poalele pădurii carpatice, care i-a marcat copilăria şi a cărui amintire a păstrat-o neatinsă. Dar chiar acest material fragil, fermecat (…) putea deveni apt să exprime un alt climat spiritual. Căci una din operele sale cele mai impresionante îşi trage inspiraţia tocmai din acest material, din creşterea şi forţa spaţială a copacului: e vorba de Coloana fără sfârşit”, arată Agerpres.
În 1931, a fost decorat, la propunerea lui Nicolae Iorga, cu ordinul “Meritul cultural pentru artă plastică”. Până în 1940, activitatea creatoare a lui Brâncuşi s-a desfăşurat în toată măreţia ei, din această perioadă datând operele din ciclul ”Pasărea în văzduh”, ciclul ”Ovoidului”, precum şi sculpturile în lemn.
În anul 1935, Constantin Brâncuşi a acceptat propunerea Ligii naţionale a femeilor din judeţul Gorj, prezidată de Areţia G. Tătărăscu, de a înălţa la Târgu Jiu o “Coloană” în cinstea eroilor căzuţi în Primul Război Mondial. Astfel, în 1938, finalizează ansamblul artistic din Târgu Jiu, alcătuit din “Masa tăcerii”, “Scaunele”, “Poarta sărutului” şi “Coloana infinitului”, închinat eroilor români care, la 14 octombrie 1916, au căzut în bătălia de la Jiu împotriva nemţilor.
Constantin Brâncuşi a murit la 16 martie 1957, la ora 2 dimineaţa, iar la 19 martie a fost înmormântat în cimitirul Montparnasse din Paris.
Conform Agerpres, Sculptorul român a dorit să lase moştenire României toate lucrările sale nevândute şi uneltele, dar autorităţile acelor vremuri au refuzat. Abia în 1964, Brâncuşi a fost ”redescoperit” în ţara natală, iar ansamblul monumental de la Târgu Jiu a putut fi restaurat, după ce fusese abandonat şi aproape dărâmat. La 3 iulie 1990, a fost ales membru post-mortem al Academiei Române. La aniversarea a 125 de ani de la naşterea sculptorului, anul 2001 a fost declarat, prin hotărâre a Guvernului României, Anul Brâncuşi, sărbătorit şi în cadrul UNESCO.
Citeste mai mult: adevarul.ro
