Rezerviştii din Brăila şi Galaţi sunt chemaţi, în această săptămână, la unităţile de militare pentru desfăşurarea unor activităţi de pregătire, au anunţat, luni, reprezentanţii Ministerului Apărării Naţionale.

Ministerul Apărării Naţionale a transmis, luni, că exerciţiul de mobilizare pentru verificarea stadiului pregătirii populaţiei, economiei şi teritoriului pentru apărare MOBEX BR-GL-24 se desfăşoară, în perioada 8-12 aprilie, în judeţele Brăila şi Galaţi.

“Exerciţiile de mobilizare se planifică şi se organizează periodic în toate judeţele, în baza Planului verificării stadiului pregătirii populaţiei, economiei şi teritoriului pentru apărare prin exerciţii şi antrenamente de mobilizare, aprobat de Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, în anul premergător desfăşurării acestora.

Scopul MOBEX – care vizează, în medie, aproximativ zece judeţe anual – este verificarea modului de realizare a completării cu resurse umane şi materiale a structurilor cu atribuţii în domeniul apărării şi securităţii naţionale, realizarea coeziunii între militarii în activitate şi rezervişti, precum şi instruirea specifică fiecărei arme”, a transmis MApN, potrivit News.ro.

Sursa citată a menţionat că pe timpul exerciţiului, rezervişti cu domiciliul în judeţul Brăila, respectiv în judeţul Galaţi, cuprinşi în planurile de mobilizare, vor fi chemaţi la unităţi militare în vederea desfăşurării unor activităţi specifice de pregătire, potrivit prevederilor legale în vigoare.

Exerciţii similare s-au mai desfăşurat în cele două judeţe în 2011 în Galaţi şi în 2015, în Brăila.

sursa: News.ro

Articolul precedentUn nou indicator rutier pentru şoferii din România. Ce semnificație are
Articolul următorDe la cititori. O parte din trotuarul proaspăt refăcut pe Calea Aradului a fost distrusă! (FOTO)