La rectificarea bugetară, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) va primi doar 150 milioane lei, conform proiectului publicat vineri seara pe site-ul Ministerului Finanțelor (MF). Acum este deja clar că fermierii își pot la gândul de la despăgubirile promise anul trecut pentru pagubele înregistrate din cauza secetei, așa cum Agro TV anunța în urmă cu mai bine de o săptămână.
Conform documentului, pentru Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale se propune un plus de 150 milioane lei în vederea alocării de sume suplimentare necesare pentru acordarea sprijinului financiar aferent motorinei utilizată în agricultură pentru trimestrul II al anului 2021 (+150 milioane lei), pentru realizarea Programului naţional antigrindină (+26 milioane lei), pentru onorarea obligaţiilor de plată stabilite în sarcina agenţiilor de plăţi (+2 milioane lei), precum şi pentru plata despăgubirilor civile aflate în sarcina instituţiilor publice din subordine (+1,1 milioane lei). Având în vedere execuţia cheltuielilor pe primele 6 luni ale anului şi necesarul de finanţare până la finele anului s-au identificat economii la transferuri între unităţi ale administraţiei publice (-29,1 milioane lei).
Instituțiile care vor primi cele mai mari sume la rectificarea bugetară sunt Ministerul Sănătăţii, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Ministerul Educaţiei şi Ministerul Finanţelor, la acţiuni generale,
De cealaltă parte, cea mai mare scădere la rectificarea bugetară va fi la Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, care va avea un minus de 2,781 miliarde lei per sold, fiind propusă diminuarea transferurilor pentru echilibrarea bugetului de asigurări sociale de stat cu 3,319 miliarde lei, în principal ca urmare a creşterii veniturilor bugetului asigurărilor sociale de stat aferente sistemului public de pensii şi majorarea transferurilor către bugetul asigurărilor pentru şomaj cu suma de 547,1 milioane lei.
Care sunt sumele exacte alocate fiecărei instituții puteți afla din proiectul de Ordonanță cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2021 pe care îl puteți descărca de aici. (agro-tv.ro)