România se confruntă cu recorduri de caniculă, secetă și fenomene meteo extreme, în timp ce meteorologii avertizează că distanța de la secetă la viitură poate fi „foarte scurtă”, a spus ministrul Mediului, Mircea Fechet, potrivit digi24.ro.

ANM a emis avertizări pentru precipitații puternice astăzi în număr de 18. Particularitatea acestor fenomene este că se produc în perioade scurte de timp. Avem cantități enorme de precipitații în vestul și în sud-vestul țării”, a declarat Fechet.

„În ultimele săptămâni am avut de două până la de 3 ori cantități mai mari de precipitații decât în aceeași perioadă a anilor trecuți, ceea ce înseamnă o presiune mai mare pe cursurile de apă și riscuri mai mari de inundații”, a adăugat ministrul. „Constatăm că avem noi și noi recorduri, fie că vorbim despre caniculă, fie că vorbim despre secetă, fie că vorbim despre fenomene meteo extreme. Ne așteaptă două luni grele din acest punct de vedere, în care distanța de la secetă până la o eventuală viitură poate fi una foarte scurtă, că vom avea cele două fenomene extreme pe toată perioada verii și în anumite situații și concomitent”, a adăugat Fechet. (sursa)

Articolul precedentIoan Mang despre sprijinirea populației afectate de calamități. ‘Salut reducerea birocrației!’
Articolul următorMETEO. Se schimbă vremea?