“Este legitim că Ministerul Sănătății să se gândească la soluții de sănătate publică. În același timp, știind că există campanii foarte agresive împotriva vaccinării COVID, trebuie să clarificăm că nu spune nimeni că vaccinarea va fi obligatorie” a declarat șeful DSU, medicul Raed Arafat, duminică, la Antena 3.

“Nu cred că ministerul sănătății vine cu altceva. Pe partea de COVID clar vaccinarea este voluntară.” a subliniat Raed Arafat.

“Toate campaniile anti-vaccinare, folosirea unor decese care s-au dovedit clar că nu au nicio legătură cu vaccinul, sunt extrem de periculoase. Și dacă fac ceva, întârzie momentul în care noi putem sa ajungem intradevar sa luam masuri serioase de relaxare si revenire la normalitate.”

Șeful DSU a prezentat bilanțul testelor și vaccinurilor în Romania și a explicat care este evoluția zilnică a cazurilor de infectare cu COVID-19, în cadrul emisiunii “Punctul de întâlnire” de la Antena 3.

“În ultima perioadă suntem pe un platou, nu putem să spunem că scădem semnificativ sub. Sunt zone în care cazurile au scăzut, sunt foarte puține zone care sunt egale sau la creștere.

Numărul de cazuri a scăzut datorită măsurilor luate în ultima vreme. Și nu sunt măsuri atât de dure, față de alte țări.” (sursa)

Articolul precedent„Ne trage sau nu curentul?“ Frica eternă a românilor, explicată de un medic
Articolul următorAngajații din sănătate, din nou în stradă: “Vă lasă conştiinţa să mai contabilizaţi vieţi pierdute?”