Președintele PSD Marcel Ciolacu îi cere președintelui Iohannis și Guvernului PNL ca prelungirea stării de urgență – CARE SE ÎNCHEIE MÂINE, să fie însoțită obligatoriu de măsuri economice și sociale. “Prelungirea stării de urgență fără o minimă garanție că vor fi luate măsurile corecte și necesare pentru prevenirea unui dezastru economic ar fi o inconștiență totală”, spune Ciolacu.
“Nu vom fi de acord să avem încă o lună pierdută pentru cetățeni și pentru economie!”, a scris Ciolacu pe contul său de Facebook.
Iată solicitările prezentate de PSD:
- Transparentizarea informării, deciziilor și achizițiilor efectuate de Guvern pe perioada stării de urgență;
- Plan de acțiune pe termen scurt și mediu în domeniul sanitar pentru #testarea populației, o condiție obligatorie pentru reîntoarcerea rapidă la muncă și reluarea activităților economice;
- Măsurile economice și sociale, pentru cetățeni și mediul de afaceri, pentru protejarea #puterii de cumpărare a românilor, #păstrarea locurilor de muncă și #limitarea efectelor crizei economice (cele luate până cum sunt inaplicabile și insuficiente, după cum se poate observa!);
- Proiectele majore de #investiții pe care Guvernul le va demara pe perioada stării de urgență pentru a reporni economia;
- Măsurile care vor fi luate pe perioada stării de urgență în #agricultură pentru limitarea efectelor secetei și asigurarea necesarului de hrană pentru populație.