ZF.ro: Gazul este de aproape 2,5 ori mai ieftin, iar energia spot este de două ori mai ieftină faţă de martie 2022, aşa că întrebarea legitimă este când vom vedea ieftiniri în lanţ după scumpirile fără precedent de anul trecut?
Scumpirea istorică a energiei şi a gazului natural din 2022 a fost factorul care a declanşat creşteri masive de preţ la toate produsele, unele industrii profitând de acest moment critic pentru a aplica scumpiri nejustificate.
De exemplu, energia pentru azi, pe platforma spot a bursei OPCOM se tranzacţioneză la un preţ de 573 de lei/MWh, deşi luni preţul pe MWh era de 369 de lei. În ciuda relativei volatilităţi, preţul este semnificativ mai mic faţă de nivelul de peste 1.200 de lei de pe 29 martie anul trecut. Pe piaţa de gaze lucrurile stau la fel. De exemplu, dacă gazul pentru al doilea trimestru avea anul trecut un preţ de 102 euro/MWh, acum el se tranzacţionează la Viena cu 44 de euro/MWh. Ce se întâmplă?
„Iniţial, înainte de începerea războiului din Ucraina, preţul energiei începuse să urce din cauza scumpirii certificatelor de emisii de CO2 care penalizau producţia de energie pe cărbune. Apoi, odată declanşat războiul, preţul energiei a ajuns la cotele pe care le ştim din cauza scumpirii gazului folosit în producerea de energie electrică“, explică Silvia Vlăsceanu, director executiv al HENRO, organizaţie care reprezintă interesele producătorilor de energie electrică. Doar pe plan local, anul trecut a venit cu o scădere a consumului de energie de 8%. În România este în vigoare şi un mecanism de achiziţii de energie electrică, prin care o treime din producţia de energie de anul acesta este vândută prin intermediul OPCOM, la un preţ de cel mult 450 lei/ MWh. O mare parte din cantităţi se duce pe zona de consum propriu pentru operatorii de distribuţie, restul intrând în portofoliile furnizorilor.
„Cred că nu vom mai ajunge la nebunia de anul trecut şi mai cred că am trecut şi de emoţia cu alimentarea cu gaze naturale. Dar când vine vorba de transpunerea acestor ieftiniri în preţul final, avem o inerţie mare. Dacă vor începe însă presiunile concurenţiale, dacă un bun de import va costa mai puţin decât unul de aici, atunci, da, vom asista la ieftiniri. Totul depinde de concurenţă“, crede Vlăsceanu.
Pe de altă parte, specialiştii din domeniul gazelor sunt cei mai rezervaţi. „Evoluţia pe parcursul anului va depinde de cum va juca Rusia şi cum va evolua cererea Chinei, care anul trecut a consumat cu 15% mai puţin gaz“, explică Dumitru Chisaliţă, preşedintele Asociaţiei Energia Inteligentă. (Roxana Petrescu)