Consilierii județeni din Bihor se pregătesc să inventeze apa caldă! Adică a merge din Oradea altundeva, ca să iei un avion care să te ducă departe.

În acest caz, vorbim de aproape ZECE milioane de euro dați companiei poloneze LOT ca să zboare vreme de patru ani (vom vedea…) de la Oradea la Varșovia și retur.

LOT zboră deja de la Cluj, în regim de un zbor pe zi. (sursa)

Atenție! Doar ca să zboare. Biletele se plătesc separat de către călători, desigur.

Bihorenii însă, toți, și cei care zboară și cei care nu zboară, plătesc pentru ca polonezii să se deranjeze și pe la noi și pentru ca orice pasageri, din Bihor sau de oriunde, să ia avionul din Oradea. Câți vor fi…


Iar aici, la câți vor fi, avem o mare problemă!

DACĂ orădenii și bihorenii erau bine plătiți, umpleau avioanele companiilor care au zburat o perioadă de aici, tot pe bani!!, precum Ryanair.

La fel, dacă nu aveau alternative, cei din județele vecine, sau din Hajdu-Bihar, ar fi suplinit ei cumva sărăcia bihorenilor prost plătiți.

ACUM, ÎNSĂ, PÂNĂ ȘI SATU MARE ARE ZBORURI DIRECTE SPRE LONDRA! (sursa)

Oradea, nu… Oradea va avea spre Varșovia.

Așadar, dacă de la Oradea ar fi fost călători, nicio companie nu ar fi fost nebună să plece de aici.


Iar acum, să privim harta!

Noi sigur nu suntem deștepți, dar dintre cei care sunt deștepți, poate ne explică cineva sensul de a da ZECE milioane de euro ca să luăm avionul din Oradea, ca să luăm avionul din Varșovia (sic!), în condițiile în care:

De la Cluj sunt o mulțime de legături internaționale.

De la Timișoara, de asemenea.

De la Debrecen, care e și mai aproape și de care ne leagă o autostradă, sunt ZECI!

De la Budapesta – de care ne leagă vreo 250 de kilometri de autostradă și, în curând, de DOUĂ autostrăzi (pe când maghiarii o vor termina și pe cea de la Szolnok, pentru că ei TERMINĂ autostrăzi!) – sunt SUTE de zboruri!

Și atunci?

DE CE SĂ DĂM POLONEZILOR ZECE MILIOANE DE EURO?

Nu e destul că ne invadează cu mere?…

Articolul precedentCu ce te alegi dacă găsești rezerve de petrol sau gaze în propria curte
Articolul următorUrmașul Brătienilor, Vasile Blaga…, preşedinte interimar PNL Timiș. Va candida pentru Parlament?