Era să leșin de râs, ieri, când am citit pe Agerpres că Mihai Chirica, primarul Iașiului ales acum patru ani pe listele PSD, noul preşedinte al Organizaţiei Municipale Iaşi a PNL, a anunţat, în cadrul unei conferinţe de presă, că peste 580 de persoane au semnat adeziunea de intrare în partid, scrie Cătălin Pena în Evenimentul Zilei.

Șmecher nevoie mare, degrabă adunătorul de vile pentru ăia mici ai lui, care este el edilul dulșelui târg, a și prezentat trei dintre cele 580 achiziții liberale, un profesor universitar, un neurochirurg şi preşedintele Filialei Iaşi a Ordinului Asistenţilor Medicali. Restul, bănuiesc eu, pot fi găsiți pe lista  celor plecați din PSD odată cu dumnealui.

Chirica a mai anunţat că liberalii lucrează la un program politic, pe care îl vor prezenta în curând ieşenilor. Te pomenești că până acum PNL Iași avea un ne-program și dacă nu venea Chirica la ei rămâneau tot neprogramați, până azi…

Mai la dreapta sau mai la stânga de Iași, depinde de unde privești, la Suceava, Gheorghe Flutur e și el în campanie de recoltat primari pesediști. Se pare, doar din aceste două exemple, că, după ce a venit la guvernare, PNL a început să-și dea seama unde găsește adevăratele valori… Important e ca alegătorii să nu-și aducă aminte ce ziceau despre ele până la căderea nemuritoarei Viorica Vasilica Dăncilă.

Iată ce am aflat din comunicatele, tot de pe Agerpres, ale senatorului Ion Stan, care mi-au adus aminte că există și un Flutur în politica românească:

„ Asistăm la o racolare tot mai acerbă din partea PNL Suceava a primarilor PSD aflaţi în funcţie”, „Racolarea primarilor PSD, indiferent de mijloacele prin care realizează acest lucru, reprezintă nimic mai mult decât o încercare de a deturna voința alegătorilor, exprimată prin vot liber” etc.

De la vechii liberali din Giurgiu știu că Dan Motreanu vrea să fie fruntaș pe ramură în PNL la atragerea de primari PSD, încercând să-l depășească chiar și pe Flutur.

De enumerat aș mai enumera dar îmi e că nu mai am timp și de alte colțuri ascunse vederii maselor largi populare, bune doar de muls voturi. (sursa)

Articolul precedentLegislația privind falimentul personal: Doar câțiva români cer anual intrarea în insolvență. Multe județe nici nu au funcționari care să se ocupe de ei
Articolul următorCine ar putea beneficia de dozele de vaccin anti-COVID cerute Comisiei Europene?