Aflați în țară ori în străinătate, românii au dat startul petrecerilor de 1 Mai. Muzica a răsunat sâmbătă noapte în toate cluburile de pe litoral, iar turiștii au fost dornici să recupereze distracția de care nu au avut parte în cei doi ani de restricții impuse de pandemie.
La Mamaia Nord, în așa-zisele cluburi „de fițe”, atmosfera a devenit electrizantă imediat ce a apus soarele. Dincolo de dans și distracție, a fost un prilej pentru etalarea toaletelor – unele destul de sumare, în ciuda nopții reci – și a mașinilor de lux.
Cei mai norocoși dintre turiști s-au distrat pe un iaht de lux. Pe lângă muzică și băuturi fine, cei de pe vas au avut parte și de un foc de artificii.
Un tânăr însoțit de o frumoasă mulatră spune că a fost plecat un an și jumătate în America, unde distracția e total diferită. „Vin aici, la românii mei. Noi suntem cei mai mișto pe distracție, crede-mă”, dă asigurări tânărul.
La distracția din Mamaia au venit și oameni trecuți de prima tinerețe. „Mă mir că acești tineri frumoși nu dansează. Stau aruncați pe perne și nu dansează. Îmi pare rău, vii la club ca să dansezi!”, spune o doamnă, care nu stă prea mult pe gânduri și face o demonstrație.
Indiferent de vârstă, de buget și de locul ales, turiștii s-au distrat așa cum au știut mai bine, până în zorii zilei.
Specialiștii estimează că la malul mării au ajuns în acest weekend între 25.000 și 30.000 de turiști. Cele mai solicitate stațiuni sunt Mamaia Nord, Vama Veche și Costinești. (digi24.ro)