• Programul vizează generarea unor investiții suplimentare de circa 400 de miliarde EUR
  • Companiile vor primi ajutoare pentru a depăși pandemia de COVID-19
  • Bază de lansare pentru investiții care altfel ar putea fi cu greu finanțate

Eurodeputații au votat marți noul program InvestEU. El va mobiliza investiții publice și private și va garanta un acces simplificat la finanțare.

Parlamentul a aprobat acordul provizoriu la care a ajuns cu Consiliul cu 496 voturi pentru, 57 împotrivă si 144 abțineri.

Cu 26 de miliarde EUR (în prețuri curente) rezervate în bugetul UE ca garanție, se preconizează că InvestEU va mobiliza 400 de miliarde EUR pentru a fi investite în întreaga Uniune Europeană pentru perioada 2021 ‑ 2027. Noul program face parte din pachetul de redresare Next Generation EU în valoare de 750 de miliarde EUR și va stimula o serie de investiții strategice, durabile și inovatoare. De asemenea, el va remedia disfuncționalitățile pieței și situațiile de investiții sub nivelul optim și va reduce deficitul în materie de investiții în sectoarele vizate.

Investiții durabile și strategice

InvestEU susține investițiile strategice în fabricarea în UE de produse farmaceutice, dispozitive și materiale medicale (extrem de necesare în plină pandemie), precum și în producția de tehnologii ale informației și comunicațiilor, componente și dispozitive.

Acesta va finanța și o serie de proiecte durabile care pot demonstra că au un impact pozitiv asupra mediului, climei și societății. Proiectele respective vor trebui să respecte principiul conform căruia trebuie să se desfășoare „fără prejudicii majore”, adică nu pot avea efecte negative asupra obiectivelor de mediu și sociale ale Uniunii Europene.

În plus, eurodeputații s-au asigurat că InvestEU contribuie la realizarea obiectivului de a investi cel puțin 30% din fondurile europene în obiectivele privind clima până în 2027 și că susține IMM-urile care au fost afectate în mod negativ de pandemie și care se află în pericol de faliment.

Investiții suplimentare în valoare de aproximativ 400 de miliarde EUR

Investițiile suplimentare în întreaga Uniune Europeană sunt estimate la aproximativ 400 de miliarde EUR, iar garanțiile UE vor fi alocate următoarelor obiective de politică:

  1. infrastructură durabilă: aproximativ 38%;
  2. cercetare, inovare și digitalizare: 25%;
  3. IMM-uri: aproximativ 26%;
  4. investiții sociale și competențe: aproximativ 11%.

În plus, Fondului European de Investiții (FEI), care va contribui la punerea în aplicare a programului InvestEU, i se vor aloca fonduri suplimentare în valoare de 375 de milioane EUR.

Irene Tinagli (S&D, Italia), negociatoarea Comisiei pentru afaceri economice și monetare, a adăugat: „Am reorientat mai multe fonduri pentru a îndeplini obiectivele de mediu, pentru a sprijini IMM-urile, care au suferit din cauza pandemiei, și am reușit să plasăm InvestEU în centrul planului Next Generation EU. Întrucât InvestEU ne va ajuta, de asemenea, să ne redresăm în urma pandemiei, am creat sinergii cu Mecanismul de redresare și reziliență, permițând statelor membre să pună în aplicare o parte din planurile lor prin intermediul InvestEU.”

Următorii pași

După ce și Consiliul aprobă în mod oficial regulamentul, acesta va intra în vigoare la 20 de zile de la data publicării sale în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. (sursa)

Articolul precedentPNRR nu a fost inițiativa PNL și nici a lui Iohannis!
Articolul următorProbleme mari în Coaliție. Premierul ar fi cerut USR/PLUS să îl retragă din Guvern pe Vlad Voiculescu (SURSE)