Iniţiativa ministrului Educaţiei de a modifica structura anului şcolar stârneşte nemulţumiri. „Aşa, doar să schimbăm denumirea la nivel de structură, fără să schimbăm paradigma, fără să venim cu nişte modificări, nu aduce la absolut nimic bun”, spune Iulian Cristache, preşedintele Federaţiei Naţionale a Asociaţiilor de Părinţi.
Andreea Ionescu, preşedintele grupului civic „Părinţii cer schimbare” spune că elevii sunt deja extenuaţi de schimbările bruşte din ultimii doi ani.
Iniţiativa ministrului Sorin Cîmpeanu de a modifica structura anului viitor şcolar în trimestre stârneşte nemulţumiri. Motivul? Elevii ar avea mai multe evaluări.
Aşa că federaţiile de părinţi îi cer ministrului să renunţe la idee. Iulian Cristache, preşedintele Federaţiei Naţionale a Asociaţiilor de Părinţi spune că nu ştie pe ce se fundamente se bazează Ministerul Educaţiei. Săptămâna viitoare urmează să discute cu Sorin Cîmpeanu despre acest aspect.
Iulian Cristache, preşedinte Federaţia Naţională a Asociaţiilor de Părinţi: „Vom pune o întrebare la ceea ce-şi doreşte ministrul cu aşa-zisa trecere de la semestre la trimestre. Aşa, doar să schimbăm denumirea la nivel de structură, fără să schimbăm paradigma, fără să venim cu nişte modificări, nu aduce la absolut nimic bun.” (sursa)