Tesla Energy Storage, companie care a fost înfiinţată în luna iunie și care face parte din grupul cehesc Tesla, producător de echipamente energetice, inclusiv destinate stocării energiei, va începe anul viitor construcția la o fabrică de echipamente pentru stocarea energiei în România.

Este vorba despre orașul Brăila, potrivit businessmagazin.ro.

Investiţia se va ridica la 450 de milioane de lei și este susţinută printr-un ajutor de stat de 200 de milioane de lei.

„Am ales acest loc (Brăila) cu multă grijă pentru că îndeplinea mai multe criterii: proximitatea faţă de portul Constanţa, zona liberă, profilul industrial al zonei şi dez­voltările semnificative pe zona de energie verde“, a de­clarat Dusan Lichardus, cofondator şi preşedintele con­siliului de administraţie al grupului din Cehia.

Unitatea de producţie va realiza în principal sisteme de stocare a energiei pentru consumatorii industriali şi pentru proiectele mari de energie solară şi eoliană. Totodată, fabrica va produce şi module de baterii destinate segmentului rezidenţial, dar şi module pentru industria auto. (sursa)

Articolul precedentCe trebuie să știi despre examenul pentru permisul de conducere. Cele mai importante întrebări
Articolul următorContract uriaș prin PNRR, semnat de CFR. 8,77 miliarde lei pentru modernizarea unei rute feroviare. NU este vorba despre Episcopia Bihor – Cluj-Napoca…