Prim-ministrul Ţărilor de Jos, Mark Rutte, a prezentat luni, 19 decembrie, într-un discurs rostit la Haga, scuzele oficiale ale guvernului pentru rolul statului olandez în sclavie, pe care a calificat-o drept crimă împotriva umanităţii, relatează AFP şi Reuters.

”Astăzi, prezint scuze în numele guvernului olandez pentru acţiunile statului olandez în trecut: cu titlu postum, tuturor sclavilor din lumea întreagă care au suferit din aceste acţiuni. Fiicelor şi fiiilor şi tuturor descendenţilor lor”, a declarat Rutte într-un discurs la Arhivele naţionale olandeze, transmis la televiziune.

Acest discurs privind implicarea Ţărilor de Jos în cei 250 de ani de comerţ cu sclavi în fostele colonii era foarte aşteptat, după ce voinţa guvernului de a prezenta scuze luni a suscitat de mai multe săptămâni o vie controversă în ţară şi peste mări.

Organizaţiile de comemorare a sclaviei doreau ca aceste scuze să fie prezentate la 1 iulie 2023, dată ce marchează 160 de ani de la sfârşitul sclaviei, printr-o celebrare numită ”Keti Koti” (ruperea lanţurilor) în surinameză.

Sclavia a contribuit să finanţeze ”secolul de aur” olandez, perioadă de prosperitate graţie comerţului maritim în secolele al XVI-lea şi al XVII-lea. Istoricii apreciază că negustorii olandezi au transportat peste o jumătate de milion de africani luaţi în sclavie către Americi, mai ales în Brazilia şi Caraibe. Toţi atâţia sau chiar mai mulţi asiatici au fost făcuţi sclavi în Indiile de Est, Indonezia de astăzi.

La apogeul imperiului lor colonial, Provinciile Unite, ce poartă astăzi numele de Ţările de Jos, deţineau colonii precum Surinam, insula Curaçao din Caraibe, Africa de Sud şi Indonezia, unde Compania olandeză a Indiilor de Est a avut sediul în secolul al XVII-lea.

Scuzele survin într-un context de reconsiderare mai amplă a trecutului colonial al ţării, inclusiv prin eforturi de restituire de opere de artă dobândite prin jaf, şi de probleme actuale cu rasismul.

Oraşele Amsterdam, Rotterdam, Utrecht şi Haga au prezentat deja oficial scuzele lor pentru rolul avut în comerţul cu sclavi.

Luni, miniştri olandezi au fost prezenţi în insulele Bonaire, Sint Maarten, Aruba, Curaçao, Saba şi Sint Eustatius, precum şi în Surinam, pentru a ”discuta” subiectul cu locuitorii acestora.

Mark Rutte a emis mult timp rezerve faţă de prezentarea de scuze oficiale, spunând că epoca sclaviei este prea îndepărtată şi că scuzele ar provoca tensiuni într-o ţară unde extrema dreaptă rămâne puternică, însă în cele din urmă şi-a schimbat poziţia.

Un sondaj recent a arătat că doar 38% din populaţia adultă era favorabilă unor scuze oficiale. (ziare.com)

Articolul precedentInvestiţiile străine directe se îndreaptă în 2022 către cel mai bun an din istorie: 9,4 miliarde de euro la 10 luni
Articolul următorArmata germană suspendă achiziţia de noi blindate Puma, de producție internă, după ce toate vehiculele s-au stricat în timpul unui exerciţiu militar