Autoritățile din Olanda au scutit zeci de companii și agenții guvernamentale de la aplicarea sancțiunilor împotriva Rusiei. În total, 91 de autorizații au fost eliberate de diverse ministere din țară.

Ministerul de Externe din Olanda a explicat aceste decizii prin necesitatea de a „oferi o oarecare flexibilitate în cazuri specifice”. Guvernul a refuzat să publice numele companiilor și sectoarelor cărora li sa acordat scutiri, iar Ministerul de Externe le-a clasificat drept „informații confidențiale ale companiilor”.

În special, Ministerul Infrastructurii a permis navelor rusești să intre în porturile țării cu anumite categorii de mărfuri, precum aluminiu sau alimente. S-a astfel făcut o excepție pentru 34 de nave.

În plus, Ministerul Climei și Energiei le-a permis unor organizații să primească energie de la fostele filiale ale Gazprom. (sursa)

Ce s-a mai discutat în Parlamentul de la Haga în ziua moțiunii ″NU Schengen pentru România″: Primăriile olandeze pot continua să cumpere gaze de la Gazprom! Valori europene, nu?…

profit.ro: Ministrul Energiei și Climei de la Haga, Rob Jetten, a informat oficial Parlamentul Olandei joi, în aceeași zi în care acesta a adoptat o rezoluție în care cere Guvernului olandez să nu voteze în favoarea aderării României și Bulgariei la Spațiul Schengen, că a decis să acorde derogare de la obligația de respectare a sancțiunilor UE împotriva Rusiei, pe toată perioada iernii, adică până pe 31 martie 2023, municipalităților care au sau vor să încheie contracte de furnizare de gaze naturale cu subsidiara olandeză a gigantului rus de stat Gazprom. 

Subiectul a fost extrem de controversat în ultimele luni în Olanda, ministrul fiind acuzat că este exagerat de radical în interpretarea și implementarea sancțiunilor europene față de Federația Rusă, spre paguba unităților administrativ-teritoriale olandeze

Asta pentru că subsidiara din Olanda a holdingului energetic rus este deținută direct de către Gazprom Germania, aflată sub administrarea specială a autorităților de la Berlin, care o controlează operațional sub toate aspectele, inclusiv financiar, chiar dacă compania rusă de stat este în continuare acționar din punct de vedere juridic. Gazprom Germania este proprietar indirect și al unuia din principalii importatori de gaze rusești din România, WIEE România SRL

De altfel, Berlinul a și schimbat denumirea companiei din Gazprom Germania în Securing Energy for Europe (SEFE). În mod corespunzător, subsidiara din Olanda a fost rebotezată SEFE Energy Ltd., din Gazprom Marketing & Trading Retail Ltd. (sursa)

Articolul precedentCu cât vor crește, de fapt, pensiile românilor în 2023
Articolul următorStrăzile României sunt pline de maşini periculoase. Jumătate dintre vehiculele verificate în trafic au avut nereguli grave