Suntem în UE, ar trebui să fim UE – deși nu prea avem coloană pentru așa ceva, ca maghiarii, care iau ei decizii și nu se iau decizii pentru ei, dar suntem mândri și bucuroși de statutul recunoscut de țară membră. E clar.
Mai știm că am aderat, am fost aderați, înainte de a merita dar știm și că intrarea noastră a fost plătită cu vârf și îndesat: importuri de produse de mâna a doua sau de deșeuri, export de forță de muncă ieftină și ușor de călcat în picioare, zeci de miliarde de euro luate împrumut de la bănci occidentale, materie primă ieftină întoarsă acasă sub formă de produse scumpe… Știm și astea.
Ce nu ni s-a spus la negocierile de aderare și imediat după, dar a început să se vadă de câțiva ani, și mai ales AZI, e că un alt preț al aderării a fost faptul că România nu se mai conduce de la București ci de la Bruxelles. O fi bine, o fi rău, judecați dumneavoastră, dar de azi e un fapt.
”Decizia din decembrie 2006 a Comisiei Europene de stabilire a unui mecanism de cooperare și de verificare (MCV) a progresului realizat de România în domeniul reformei sistemului judiciar și al luptei împotriva corupției are caracter obligatoriu, a hotărât marți Curtea de Justiție a Uniunii Europene.
Curtea de Justiție a UE s-a pronunțat cu privire la o serie de reforme din România referitoare la organizarea judiciară, la regimul disciplinar al magistraților, precum și la răspunderea patrimonială a statului și la răspunderea personală a judecătorilor pentru erori judiciare.” (sursa)
Pe scurt, ni s-a spus că recomandările din rapoartele anuale ale Comisiei Europene în cadrul MCV au caracter obligatoriu. Și aici, toate bune și frumoase, doar ne-am angajat la asta. Numai că!…
Rapoartele MCV nu sunt venite din CER și în niciun caz nu sunt venite de la instanțe. Ele sunt documente politice, cu caracter politic.
Dacă un organism independent și nu unul birocratic sau politic (Comisia Europeană) ar face aceste recomandări, să spunem. Treacă, meargă… Doar că nu e așa.
Rapoartele MCV se fac și se adoptă politic – cu un pic de input tehnocrat. Prin urmare, în anumite domenii (dar, să nu uităm, NOI am acceptat asta în 2006!) Parlamentul României sau Curtea Constituțională a României, NICI DACĂ STAU ÎN VÂRFUL CAPULUI nu pot decide altfel decât recomandările obligatorii de la Bruxelles. E, totuși, o bucată mare de suveranitate despre care aflăm că s-a dus pe apa Sâmbetei.
Eu nu spun că ai noștri sunt de… aur! Nu sunt. Dar sunt aleși de noi, cu mâna noastră, cu mintea noastră. Dacă nu ne plac, aruncăm cu fecale și borduri în ei, sau nu-i mai votăm. Deși… Dar asta e altă discuție.
Cei de la Comisia Europeană însă, sigur nu sunt aleși direct de noi, iar aleșii noștri din Parlamentul European, de care Comisarii ar trebui să se teamă, sau măcar să îi respecte, se gudură și dau din codiță pentru o poză sau o strângere de mână, ca să aibă ce posta pe Facebook…
Așadar, în ei, indiferent ce decid, nu dăm nici cu fecale, nici cu borduri și nici cu votul! Așadar, ei sau ele pot decide ORICE doresc în cadrul MCV, iar noi suntem obligați să ducem la îndeplinire.
Nu voi da acum exemple extreme, dar ele sunt posibile.
Poate unul, totuși: să zicem că un partid de opoziție de la noi, membru al celui mai mare grup politic din UE, are ceva contra puterii. Ce credeți că va apărea în MCV?…
Încă o dată spun: NOI am vrut asta. Să nu uităm. Și vrem, fiți pe pace. Nu despre asta e vorba.
Ce uităm însă, mereu, e că Instituțiile UE nu ne vor binele automat. Ar trebui să vrea, în mod real și egal, același bine pentru încă 26 de State Membre, cu interese de cele mai multe ori divergente. Ceea ce nu e posibil. Statele puternice trag spuza spre ele. Și banii și puterea și tot ce e mai bun.
Iar de aici încolo, ar trebui să înceapă să ne fie frică. Foarte frică.
