Ca de obicei, „autoritățile” noastre s-au cam încurcat în cifre și în minciuni. Asta arată Raportul „desecretizat” săptămâna trecută despre numărul deceselor COVID-19 în România precum și „explicațiile” cinice de ieri din Parlament ale doamnei ministru al Sănătății – scrie printreranduri.net.

Până la 31 martie 2021 au fost 31.132 de decese raportate în sistemul alerte.ms.ro și 23.931 în Corona forms.

Wow! Adică peste 7000 de morți, adică o treime au fost „pierduți” prin birocrația diferitelor platforme de comunicare oficiale. Nu 7, nu 70, nu 700, ci 7000! E o performanță, trebuie să recunoaștem.

E clar că 7000 nu poate fi o simplă greșeală. Este o „greșeală” sistemică, iar când e sistemică și repetată în mod intenționat, „greșeala” nu mai este greșeală ci devine minciună oficială.

Vinovații au fost repede găsiți, pentru că așa se poartă la guvernanții de „dreapta”: tot timpul de vină sunt alții. În acest caz, vinot a fost găsit un comitet din cadrul Ministerul Sănătății. Ce este însă important este că a fost numit în 2020 de alții nu de către actualii progresiști. Comitetul a fost numit de un tip care răspunde la numele de Nelu Tătaru, membru PNL și care s-a întâmplat să fi fost ministru vreo câteva luni. Ah, desigur, de pe lista vinovaților de serviciu nu a fost uitat nici PSD-ul. Se putea altfel?

Dincolo de raportările mincinoase, ca să înțelegem cât de distorsionat sunt prezentate informațiile, trebuie să punem lucrurile în context.

În ultimul an, înainte să informeze, informațiile oficiale trebuiau să provoace frică și panică în rândul populației. De aceea, „știrile” s-au concentrat doar pe cifrele infectaților și ale decedaților și aproape deloc pe numărul vindecaților. Normal că nu a vorbit nimeni și nu arătat nimeni procentul uriaș de vindecare! S-ar mai fi speriat cineva? S-ar mai fi vaccinat cineva?

Dacă îi credem pe guvernanții noștri de „dreapta” și luăm de bună cifra de 31.000 de decedați, raportați la cei peste 1,1 milioane de infectați (×100), ne dă o rată a moralității de 3%. Subliniez, procent din numărul infectaților! Dacă însă calculăm ce înseamnă asta din numărul total al populației României, ajungem la 0 virgulă ceva! Da, da. Zero!

Un alt aspect interesant este că din 26.106 decese raportate de spitale, în cursul anului 2020, doar 227 au avut diagnostic principal COVID-19 (1%), restul de 25.875 de morți având diagnostic secundar de COVID (99%). Adică 1% au murit de COVID, iar 99% cu COVID. Între „de” și „cu” este o diferență uriașă și nu doar gramaticală. E o diferență esențială în ceea ce privește realitatea pe care doamna ministru nu a putut sau nu a vrut să o explice ieri.

În concluzie, în România, avem un virus extrem de periculos! El a ajuns să omoare 3% dintre cei infectați, ceea ce înseamnă maxim 1% din populație. De asta „autoritățile” promovează atât de agresiv vaccinarea! (printreranduri.net)

Articolul precedentOFICIAL. Curtea de Justiție a UE a decis: România se conduce de la Bruxelles!
Articolul următorRecord de precipitaţii în Bihor. Zeci de oameni au fost evacuaţi din case