Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunțat joi, 8 iunie, că a fost desemnat câştigătorul licitaţiei pentru construcţia Subsecţiunii Chiribiş – Biharia a Autostrăzii Transilvania.

Potrivit ministrului, lucrările vor fi realizate de o asociere de constructori români.

”După semnarea contractului, asocierea de constructori români va avea la dispoziţie 785,21 milioane de lei (fără TVA) şi 24 de luni (6 luni proiectare şi 18 luni execuţie lucrări) pentru construcţia celor 28,55 km ai acestui proiect”, a scris Grindeanu pe Facebook.

Ministrul a mai precizat că procedura pentru semnarea contractului (finanţat din fonduri europene nerambursabile) va putea fi demarată peste 10 zile, dacă nu vor fi depuse contestaţii.

La rândul său, directorul general al CNAIR, Cristian Pistol, a anunţat că asocierea de constructori şi proiectanţi români Precon Transilvania SRL – Citadina 98 SA a fost desemnată câştigătoare pentru realizarea secţiunii de autostradă Chiribiş – Biharia, parte din Autostrada Transilvania. (sursa)

Articolul precedentCum arată piaţa agricolă. România are aproape 800.000 de fermieri: cei mai mulţi se află în judeţele Suceava, Bihor şi Dolj
Articolul următor50 de unităţi de producţie din România închise în ultimii ani. Două exemple din Bihor