„NU VĂ MAI RISCAȚI VIAȚA! Astăzi, 3 persoane au murit înecate, în doar câteva ore. La Eforie Nord, un turist a fost tras de curenți în larg, iar salvamarul care a încercat să îl salveze, a fost și el prins în valurile puternice. În final, ambii bărbați au murit înecați. Ce de-a treia persoană și-a pierdut viața în stațiunea Saturn. Acesta intrase în apă deși era arborat steagul roșu, care indică faptul că înotul este interzis. Vă rugăm insistent să respectați indicațiile salvamarilor!”, este mesajul transmis de Ministerul Afacerilor Interne.
Un salvamar a murit în timp ce încerca să salveze un turist care a ignorat steagul roșu arborat pe plaja din Eforie Nord. Turistul nu a scăpat nici el cu viață. În total trei oameni au murit luni înecați pe litoral, unde valurile sunt uriașe.