Peneliștii s-au lăudat ieri că au trecut bugetul de Stat fără amendamentele Opoziției. Este un exercițiu tipic de dictatură guvernamentală care ne scoate din Europa, acea Europa în care, la Bruxelles, fiecare articol bugetar se adoptă prin discuții, compromisuri și contribuții ale TUTUROR grupurilor parlamentare!
Din păcate pentru bihoreni, și amendamentele depuse de către parlamentarii PSD din județ, deputatul Ioan Mang și senatorul Florian Bodog, au fost respinse, chiar cu votul parlamentarilor peneliști din Bihor și chiar dacă ele încercau să aducă sume suplimentare în județ, pentru spitale, educație, infrastructură și dezvoltare locală.
Dintre toate însă, amendamentele pe sănătate, care cereau fonduri suplimentare pentru principalele spitale din Bihor, ne ard cel mai mult, iertată să ne fie exprimarea, tocmai pentru că se refereau în special la măsuri de prevenire și stingere a incendiilor!
Inspecția sanitară de stat, în raportul privind “Planurile de masuri pentru ATI” întocmite de către comisiile mixte de la nivelul fiecărui județ în urma tragediilor care au avut loc recent la câteva spitale din țară, descriu un tablou neliniștitor și la nivelul județului Bihor!
Dar liderii peneliștii bihoreni ne spun că totul e bine, că nu e nevoie să mai cerem la București sume suplimentare pentru Bihor. Poate or fi devenit timizi de curând, de când sunt la putere, mai ales că pe vremea guvernărilor PSD au primit sume consistente tocmai de la adversarii lor politici care știau că nu dau nici de la ei și nici pentru ei, ci pentru TOȚI bihorenii! În fine…
Haideți să vedem care este situația, conform surselor BihorNews.ro.
Astfel, la Spitalul clinic municipal din Oradea (secțiile ATI – spital Covid) la nivelul secției ATI nu există aparate mobile de dializă, iar procedurile se efectuează în cadrul stației din unitate prevazută cu 4 posturi; în structura ATI nu există depozit farmaceutic și nici laborator propriu pentru determinări de urgență (acestea se efectuează de către laboratorul spitalului); nu se asigură suprafeța brută/pat (suprafața medie este între 29-33 m2), distanța între paturi și până la pereți.
La Spitalul Județean nu se asigură suprafețele brute și nete/pat , distațele între paturi și nici între paturi și pereți; nu a fost obținută autorizația de securitate la incendiu pentru secția ATI; instituția nu a solicitat și obținut avizul de înființare pentru sectorul de competență a serviciului privat pentru situații de urgență.
La Spitalul municipal din Beiuș nu există paturi de terapie intensivă și nu se respectă suprafețele brute și nete pe paturile ATI și nici distanțele până la pereți.
La Spitalul municipal din Salonta nu se respectă suprafețele nete pentru paturile ATI și nici distanțele între paturi și pereți și nu există grafice de întreținere și verificare conform instrucțiunilor producătorului pentru diferite categorii de utilaje, instalații și sisteme care pot produce incendii.
La Spitalul orășenesc Aleșd nu se respectă suprafețele brute și nete pentru paturile ATI și nici distanțele până la pereți și există doar 1 salon cu 2 paturi ATI- TIIP (terapie intermediară și îngrijiri postoperatorii).
Acestea sunt doar câteva exemple.
Judecați dumneavoastră, dragi bihoreni, dacă era bine sau nu ca și parlamentarii PNL din județ să susțină suplimentarea sumelor de bani alocate de la buget Bihorului.