Prețul benzinei a coborât sub 7,5 lei/l, cel mai redus nivel al ultimelor 5 luni, deocamdată într-o singură stație din București, cea Petrom de pe strada Doctor Herescu, în urma ieftinirilor cu 5 bani/l la benzină și cu 10 bani/l efectuate de liderul pieței, OMV Petrom, în ultimele 3 zile. Ultima dată când prețul benzinei se situa sub nivelul de 7,5 lei/l a fost la începutul lunii martie, relevă date analizate de Profit.ro.

Prețul cuprinde și ieftinirea de 50 de bani/l convenită de guvern și companii, aplicată la casa de marcat. De la data introducerii acestei măsuri, 1 iulie, prețurile benzinei și motorinei standard au scăzut cu peste un leu/l.

Dacă pe 1 iulie Petrom practica, potrivit Consiliului Concurenței, un preț mediu de 8,62 lei/l la benzina standard și unul de 9,19 lei/l la motorina standard, miercuri acestea puteau fi cumpărate, după aplicarea reducerii de 50 de bani, în stațiile din București cu 7,49-7,66 lei/l, respectiv 8,11-8,14 lei/l.

Similar, în cazul carburanților comercializați în stațiile OMV: dacă la începutul lunii iulie, benzina standard costa în medie 8,69 lei/l, iar motorina 9,26 lei/l, luni acestea coborâseră la 7,61-7,64 lei/l, respectiv 8,19-8,22 lei/l.

Și companiile concurente au ieftinit carburanții cu 10 bani/l în ultimele 3 zile, singura excepție fiind Lukoil care a micșorat prețul motorinei cu 11 bani/l.

Astfel, după noile reduceri, un litru de benzină standard costă 7,55-7,60 lei în stațiile Lukoil, 7,65-7,72 lei în stațiile MOL și 7,64-7,69 lei în stațiile Rompetrol, în timp ce unul de motorină poate fi cumpărat cu 8,22-8,25 lei în stațiile Lukoil, cu 8,28-8,32 lei în stațiile MOL și cu 8,27-8,32 lei în cele Rompetrol.

citiți mai multe pe profit.ro

Articolul precedentIsărescu, către românii cu credite: Nu este uşor să plăteşti sume mai mari, dar mesajul nostru este că perioada dobânzilor mici a trecut. Nu are rost să mai vindem iluzii. Cu menţiunea că indicele ROBOR a cam sărit calul
Articolul următorMoscova susține că Ucraina a sistat livrările de petrol rusesc spre mai multe state europene deși a primit bani!