Mii de oameni s-au înscris pe listele de aşteptare pentru a-şi monta un cip în creier, după ce tehnologia Neuralink a lui Elon Musk a primit aprobarea din partea autorităţilor americane. Pentru început, cipul ar urma să fie implantat persoanelor care suferă de probleme locomotorii grave. Pentru început, 11 pacienţi vor beneficia anul viitor de acest tratament controversat.
Cipul ce urmează să fie implantat în creierul pacienților este de 14 ori mai mic decât un fir de păr. Incizia va fi făcută cu ajutorul unui robot. Scopul operaţiei este ca procesorul să transmită informaţia de la creier spre un dispozitiv exterior, telefon inteligent sau calculator care va prelua comenzile pe care muşchii nu le pot executa. Un aparat aşezat în spatele urechii va avea rolul de transmiţător.
Ian O’Hara, director: “Firele pe care le introducem, care conţin electronii, sunt foarte mici. Au 50 de microni lăţime, o grosime de 5 microni şi o lungime de 20 de microni. Dacă iei unul şi îl arunci în aer, va zbura ca oricare fir de păr.”
În primă fază tehnologia Neuralink va fi folosită pentru a trata pacienţi cu paralizie la toate cele patru membre din cauza unei leziuni a măduvei spinării sau a sclerozei laterale amiotrofice, urmând ca în funcţie de rezultate, tehnologia să fie extinsă şi pentru alte afecţiuni.

Cip-ul lui Elon Musk a fost testat până acum pe animale, inclusiv porci și maimuțe.
“Ca să controleze paleta din partea dreaptă a ecranului, Pager doar se gândește să-și miște mâna în sus sau în jos.”
Decizia de a implanta un cip în creierele oamenilor este însă una controversată inclusiv în lumea academică. Unii cercetători americani privesc cu scepticism viitorul promis de Elon Musk.
Neil deGrasse Tyson, astrofizician: “Zici “lasă-mă să-mi conectez creierul neurologic la internet”. Serios? Este asta mai bine decât să-mi scot telefonul și să scriu?”
Pe termen lung, tehnologia îşi propune să ne transforme în oameni cu superputeri…
Cum ar fi cea de a citi gândurile sau de a face orice operaţie matematică în gând. Direct din minte, vom putea căuta şi informaţii pe internet sau să ascultăm muzică.
Viitorul sună bine? (sursa)