Deși fondurile europene reprezintă un subiect de mare interes pentru fermierii români, care așteaptă cu nerăbdare deschiderea sesiunilor de depunere a proiectelor de anul acesta, există și multe critici la adresa modului în care Ministerul Agriculturii a împărțit banii pentru următorii doi ani. Unele voci, atât din rândul fermierilor, cât și din rândul consultanților, susțin că MADR a alocat prea puțini bani pentru unele măsuri extrem de importante, astfel încât concurența va fi extrem de mare, iar mulți doritori nu vor putea să beneficieze de fondurile europene.

Subiectul a fost abordat în emisiunea ”Agricultura la Raport”, acolo unde Ovidiu Ghinea a discutat, împreună cu invitații și telespectatorii AGRO TV, despre fondurile europene, ca în fiecare seară de marți.

”Din informațiile pe care le am, fișele submăsurilor ar trebui predate la Bruxelles până pe 19 martie. Este o mare supărare printre fermieri pentru că plafoanele care sunt per proiect sunt unele care nu sunt corelate cu cererile din fișe. (…) Nu știu cum s-au stabilit aceste cuantumuri, pentru că sunt foarte reduse față de necesarul și de optimul economic. Când discutăm pe 4.1 cel puțin, care este o măsură de investiții, trebuie să discutăm și de optimul economic și de sustenabilitatea business-ului, nu discutăm doar de dragul de a accesa. Asta pe lângă faptul că avem cotele de finanțare care s-au redus, ca urmare a înaintării noastre ca stat membru”, a precizat consultantul Marian Vișu-Iliescu.

Potrivit lui, cei care vor beneficia de cel mai mare avantaj sunt fermierii din cooperative, pentru că ei vor fi singurii care vor mai putea ajunge la o cotă de cofinanțare de 90%, cu 10% aport propriu.

”Vor fi stimulate cooperativele, pentru că sunt singurele care vor mai putea ajunge la o cofinanțare de 90 cu 10. Atunci, ca un subterfugiu pentru cei mici și mijlocii, eu le-aș sugera să meargă către cooperative. Cei mari, într-adevăr nu vor putea sări de 50%, pentru că primesc o singură bonificație, începând de la 30 cu 70. E un pic mai dureros pentru ei, dar să spunem că cei mari sunt mai capitalizați”, a explicat Marian Vișu-Iliescu.

Fermierul Florin Platon și-a exprimat, la rândul său, dezacordul cu privire la felul în care au fost împărțite fondurile europene, mai ales în cadrul submăsurii 4.1.

”Pe măsura de finanțare pentru achiziții simple sunt doar 120 milioane euro, asta înseamnă câteva proiecte la nivel național, nu înseamnă prea multe. În perioada de tranziție avem sume extraordinar de mici pe absolut toate submăsurile și vor fi lupte grele”, a precizat fermierul vasluian.

În viziunea consultantului Vișu-Iliescu, Ministerul Agriculturii trebuia să acorde o mai mare prioritate submăsurii 4.1, având în vedere că aceasta este cea mai populară măsură din PNDR.

”Întrebarea mea este unde este diferența dintre cele 800 de milioane euro alocate pentru submăsura 4.1 și 2,6 miliarde. Deci avem această diferență pe care noi nu o justificăm, pentru că măsura numărul 1 din PNDR este acest 4.1, investiții în exploatații. De aici putem dezvolta agricultura și satul românesc.

Nu ar trebui să facem această discrepanță majoră între cei mici și cei mari. Vrem sau nu vrem, avem nevoie și de comercial, de cei mari, pentru că ei echilibrează balanța comercială a României. Eu lor le-aș fi dat foarte mulți bani pe zootehnie, cu o cotă de cofinanțare de până la 70%. Poate nu acordat cota asta pe achiziții de utilaje, dar la zootehnie veneam cu o astfel de cotă maximală, tocmai pentru a transforma producția vegetală în produs finit”, a mai adăugat Marian Vișu-Iliescu.

Le reamintim fermierilor interesați de fondurile europene că măsurile care vor fi deschise în perioada de tranziție 2021-2022 sunt următoarele:

  • M10 ”Agromediu și climă” – 142 mil euro
  • M11 ”Agricultură ecologică” – 129,63 mil euro
  • M13 ”Plăți pentru zone care se confruntă cu constrângeri naturale sau cu alte constrângeri specifice” – 807,70 mil euro
  • sM4.1 ”Investiții în exploatații agricole” – 760 mil euro
  • sM4.1a ”Investiții în exploatații pomicole” – 122,70 mil euro
  • sM4.2 ”Sprijin pentru investiții în procesarea/marketingul produselor agricole” – 140 mil euro
  • sM4.2a ”Sprijin pentru investiții în procesarea/marketingul produselor din sectorul pomicol” – 10 mil euro
  • M19 ”Dezvoltarea locală a LEADER” – 70,51 mil euro
  • M14 ”Bunăstarea animalelor” – 273,60 mil euro
  • sM17.1 ”Prime pentru asigurarea culturilor, a animalelor și a plantelor” – 10 mil euro
  • M20 ”Asistență tehnică” – 102,96 mil euro
  • sM16.4 ”Sprijin pentru cooperarea orizontală și verticală între actorii din lanțul de aprovizionare” – 50 mil euro
  • sM6.1 ”Instalare tineri fermieri” – 100 mil euro
  • sM6.2 ”Sprijin pentru înființarea de activități neagricole” – 50 mil euro
  • sM6.4 ”Investiții în crearea și dezvoltarea de activități neagricole” – 100 mil euro
  • sM6.3 ”Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici” – național și montan – 87 mil euro (agro-tv.ro)
Articolul precedentCum puteți afla ce tip de vaccin folosește fiecare centru și unde mai sunt locuri libere
Articolul următorTrei mari hibe ale proiectului USRPLUS privind registrul securiștilor. Extinderea vinovăției la rude, după modelul STALINIST, cea mai criticata de istorici