Bibliorafturi, dosare și acte, majoritatea distruse de precipitații ori insecte, zac lângă Giroc, Timiș. Toate aparțineau companiei americane Bechtel, cea care a realizat doar 20% din Autostrada Transilvania pentru peste 1,4 miliarde de euro. Contractul cu americanii a fost reziliat acum 8 ani, fix când toată lungimea, 415 kilometri, trebuia să fie gata, iar între timp, dosarele la DNA fie au fost închise, fie disjunse.
„Sunt aici de ceva vreme. Astea sunt ce a mai rămas. Au mai venit oamenii străzii și le luau să se încălzească”, spune o călăuză din Giroc.
Pe un câmp de lângă localitatea bănățeană, lipită de Timișoara, câteva schelete de containere adăpostesc ce a mai rămas din arhiva de documente a Bechtel.
Având antetul „Autostrada Transilvania”, actele companiei americane spun povestea tristă a autostrăzii la care s-au lucrat cam 5 kilometri pe an și pentru care s-a plătit suma de 1,4 miliarde de euro. Din ea s-a finalizat o singură bucată, cea de la Turda la Gilău, județul Cluj, adică 52 de kilometri. S-a început și un alt segment, de la Suplacu de Barcău la Borș, județul Bihor, însă acesta n-a fost finalizat. Fiindcă-n 2013, când cei 415 kilometri ar fi trebuit inaugurați, statul român a reziliat păgubosul contract. Și a plătit, conform Digi24, 68% din sumă pentru doar 20% din autostradă!
Citeşte întreaga ştire: N-avem autostradă, avem acte de 1,4 miliarde de euro pe câmp! O parte din arhiva de documente Bechtel e aruncată în containere, lângă Timișoara