Camera Deputaților a primit, săptămâna aceasta, în dezbatere un proiect de lege inițiat de fostul Guvern Cîțu, care are ca obiect „căutarea persoanelor dispărute”. Actul normativ vizează cauzele administrative ale disparițiilor, care nu au legătură cu dosare penale sau cu alte operațiuni judiciare.
În expunerea de motive, semnată de însuși Florin Cîțu, în calitate de premier, se face vorbire despre intrarea fără acordul proprietarilor, în locuințe sau sedii de firmă, de interceptarea convorbirilor telefonice sau ale comunicațiilor electronice sau despre accesul la datele financiare, conturi de internet sau alte conturi de abonamente ale unei persoane. Se permite inclusiv reținerea scrisorilor poștale. Se prezumă, automat, că orice persoană care este semnalată ca fiind dispărută se află într-un iminent pericol, chiar dacă nu există indicii temeinice în acest sens, fapt care dă dreptul autorităților să acționeze ca atare. Mai mult, legea arată că, în baza acestei prezumții, se poate face derogare de la dreptul fundamental al unei persoane la viața intimă, familială sau privată. Iar presupunerile pe care inițiatorul legii le face merg și mai departe, în sensul că, de asemenea, se prezumă că persoana dispărută și-a dat acordul să fie căutată de autorități, inclusiv prin utilizarea așa-numitelor „măsuri speciale”, care pun sub semnul întrebării aceste drepturi constituționale. Actul normativ a primit, încă din luna septembrie, avizul CSAT, iar, până pe data de 28 decembrie, ar trebui să intre la vot în Camera Deputaților. Senatul este forul decizional.
Proiectul de lege nu se referă la identificarea, localizarea sau găsirea unor persoane care fac obiectul unor proceduri judiciare, dispuse în cazul instrumentării unor dosare de urmărire penală, ci se referă la modalitățile administrative pe care autoritățile, în speță Poliția, le va avea la îndemână prin intermediul acestei legi. Astfel, din expunerea de motive, dar și din textul proiectului de lege, rezultă că Poliția va avea posibilitatea de a colecta date și informații de la persoane fizice și juridice, iar, cu excepția cazurilor în care le este interzis prin lege, „persoanele solicitate sunt obligate să permită examinarea sau să predea obiectele sau înscrisurile, ori să comunice datele informatice solicitate”. Evident, asta se va întâmpla „atunci când există date sau indicii care pot servi la găsirea persoanei dispărută”. Ptractic, orice element poate constitui „indicii”, iar polițiștii „trebuie să aibă acces” la o serie de date.
Cum ar fi „înregistrări audio, video sau foto realizate prin intermediul sistemelor de supraveghere a spațiilor accesibile publicului”, „date referitoare la abonați, utilizatori și la serviciile prestate, aflate în posesia sau sub controlul furnizorilor de rețele publice de comunicații electronice (numărul de telefon utilizat de persoana dispărută, data și locul accesării acestor servicii)”, „date privind localizarea dispozitivelor de comunicații electronice aflate în posesia sau sub controlul furnizorilor de servicii on-line”, „date legate de identificarea conturilor de mesagerie electronică, a conturilor utilizate în rețelele de socializare sau ale altor conturi de acces în servicii on-line”, „date informatice care atestă prezența într-un anumit loc și timp a unei persoane, aflate în posesia sau sub controlul administratorilor sistemelor informatice care colectează asemenea date (cum ar fi registrele de control al accesului în anumite spații, cele referitoare la utilizarea unui abonament la un mijloc de transport în comun sau achiziționarea personalizată a unor bilete”, precum și „date din registrul cu numele pasagerilor de la operatorii de transport aerian”.
Violarea legală a domiciliului, pe baza unor indicii
Un alt capitol interesant al acestei propuneri legislative se numește „căutarea în teren”. Se arată în documentul citat că un element important îl reprezintă efectuarea de verificări în imobile, în spații închise sau deschise, vehicule sau alte asemenea. „La elaborarea regulilor privind pătrunderea în locuința oricăror persoane, fără acordul acestora, precum și în sediul oricărei persoane juridice, fără acordul reprezentantului legal al acesteia, au fost avute în vedere prevederile art. 26, alineat 2, litera < b > din Constituție, care arată că, de la principiul inviolabilității domiciliului, se poate deroga, prin lege, pentru înlăturarea unei primejdii privind viața, integritatea fizică sau bunurile unei persoane”, scrie în expunerea de motive.
Astfel, nu va mai fi necesar acordul, „atunci când există indicii că viața sau integritatea corporală a persoanei dispărute, aflată în spațiul respectiv, este pusă în pericol”. Evident, indiciile pot fi eronate, chiar și în privința aflării persoanei dispărute în spațiul în care se va pătrunde fără acordul proprietarului.
Există, în această lege, inserate așa-numitele „metode speciale de căutare”, prin care să se obțină date și informații, „prin proceduri care presupun restrângerea exercițiului unor drepturi și libertăți fundamentale ale omului”. Aici, însă, este nevoie să se obțină o autorizație judecătorească. Aceste măsuri vizează localizarea mijloacelor de comunicații electronice, obținerea datelor de trafic și localizare, obținerea datelor privind tranzacțiile financiare ale persoanei dispărute, accesul la sistemele informatice, interceptarea comunicațiilor, reținerea, predarea sau percheziționarea trimiterilor poștale, obținerea datelor privind situația medicală a unor persoane sau percheziționarea locuințelor sau sediilor.
Categoriile de persoane dispărute vizate de această lege
Ei bine, după cazul „Caracal”, din 2019, a apărut necesitatea instrumentării mai ferme și mai eficiente a cazurilor de dispariție, însă, în cazul de față, legea vizează disparițiile care nu au legătură cu săvârșirea unei infracțiuni sau care, la momentul raportării lor, nu viza săvârșirea vreunei fapte penale.
În proiectul de lege se face și o listă cu persoanele dispărute pentru care se pot institui măsurile la care ne-am refertit mai sus. Astfel, este vorba despre minori, indiferent de vârstă, despre persoane „cu antecedente suicidale sau care planifică să se sinucidă”, despre persoane „cu o boală psihică, dizabilitate intelectuală ori fizică gravă, ori care suferă de tulburări medicale privind orientarea temporo-spațială”. Tot aici mai sunt incluse persoanele „care urmează un tratament medical a cărui întrerupere le pun în pericol integritatea corporală, sănătatea sau viața” sau de persoana care este pusă sub interdicție”.
Însă atrage atenția o altă categorie de persoane dispărute inclusă în această lege, pentru care autoritățile pot acționa prin „metode speciale”. Este vorba despre „persoana care, în raport cu circumstanțele sale particulare, în special prin comportamentul său obișnuit sau în contextul dispariției, poate fi considerată că se află într-o situație de pericol iminent”.
Acordul dispărutului să i se încalce dreptul la viața privată, prezumat. Consiliul Legislativ atrage atenția că această formulare nu este în regulă
O altă mențiune, care a atras atenția inclusiv Consiliului Legislativ, în avizul acordat, susține că „legea vizează interesul superior al persoanei dispărute”. Mai concret, „prezumția legală referitoare la acordul persoanei dispărute în ceea ce privește obținerea și utilizarea de către autorități a datelor și informațiilor privitoare la viața sa intimă, familială și privată, necesare desfășurării unor activități urgente apte să conducă la găsirea sa”.
În acest sens, „se acordă prevalență dreptului la viață și la siguranță al persoanei dispărute. În raport cu dreptul la viața sa intimă, familială și privată”.
De altfel, în accepțiunea acestei legi, toate cazurile de dispariție „reprezintă o împiedicare a desfășurării în condiții normale a vieții sociale, inclusiv din perspectiva comunității din care face parte persoana dispărută” și se pleacă de la premiza că „persoana dispărută se află într-un real pericol. Imposibilitatea dovedirii stării de pericol la momentul sesizării impune prezumarea acesteia”.
Proiectul de lege a primit aviz favorabil din partea Consiliuluii Legislativ, însă cu multe observații. Cea mai importantă dintre aceste observații se referă la definiția folosită de inițiator pentru persoana dispărută, respectiv „persoana a cărei locație actuală nu este cunoscută și care nu poate fi contactată de persoanele cu care, în mod obișnuit, ține legătura sau persoanele care comunică prin orice mijloace faptul că nu se poate stabili locația în care se află și că, din motive independente de voința sa, nu poate părăsi acea locație” este lacunară.
„Ea poate crea premisele unei aplicări discreționare a legii, cu consecința afectării dreptului fundamental la viață intimă, familială și privată”, arată Consiliul Legislativ. În documentul citat, se face corelarea acestei definiții cu prevederile de la articolul 3, litera „a” din lege, conform cărora „se prezumă că persoana dispărută este de acord ca autoritățile să obțină și să folosească a datelor sale private”.
Consiliul Legislativ arată că se impune o revedere a textului din lege, în sensul circumstanțierii condițiilor în care o persoană poate fi considerată dispărută, cât și a situațiilor în care se poate prezuma acordul acesteia ca autoritățile să aibă acces și să utilizeze informații cu privire la viața sa intimă, familială și privată. (jurnalul.ro)
