Ministrul muncii Violeta Alexandru a anunțat că a comunicat Inspecției Muncii decizia de a înrola, începând de marți, toți angajații de la stat în REVISAL.
Ministrul muncii mai spune că nu vede de ce nu ar fi în Revisal și angajații Ministerului Apărării, STS, SPP și serviciile secrete. Violeta Alexandru a mai afirmat că și-a propus ca REVISAL/REGES să devină Registrul Electronic al Forței de Muncă Angajate (REFORMA) din România și care să cuprindă și sistemul privat dar și pe cei plătiți, într-o formă sau alta, din bani publici.
De astăzi încep un demers de înrolare a TUTUROR angajaților plătiți/angajați de statul român (direct sau sub forma patronatului) în REVISAL, scrie Violeta Alexandru pe contul său de Facebook.
Acum în Revisal sunt 1,4 milioane de angajați contractuali (prin contract de muncă) la entități ”de stat”, spune ministrul. Potrivit acesteia, “de stat”= instituții publice sau entități private controlate de stat. Revisal/Reges + ANFP + militarizate, ar da 1.700.000. La Ministerul Finanțelor este o situație foarte utilă: Posturi ocupate în sectorul bugetar (acolo sunt 1.200.000). Toate aceste date sunt utile dar trebuie să avem o singură sursă, interogabilă și actualizată constant cu toate informațiile necesare care să ne dea imaginea totală a celor care muncescm, spune ministrul.
Puteți citi aici materialul complet.