Meteorologii anunţă temperaturi mai coborâte decât cele specfice acestei perioade în cea mai mare parte a ţării şi ploi, săptămâna viiitoare. Ulterior, inclusiv în primele trei săptămâni din mai, temperaturile şi cantităţile de precipitaţii se vor situa la nivelul celor obişnuite în acest interval.
Săptămâna 22.04.2024 – 29.04.2024
Cu excepţia extremităţii de sud-est a ţării, unde valorile termice vor fi apropiate de cele normale, temperaturile medii vor fi mai coborâte decât cele specifice pentru acest interval, mai ales în regiunile vestice şi nord-vestice.
Cantităţile de precipitaţii vor fi excedentare la nivelul întregii ţări, dar mai ales în zona Carpaţilor Meridionali şi în zona sub-montană din regiunile sudice.
Săptămâna 29.04.2024 – 06.05.2024
Temperaturile medii vor fi în general apropiate de cele normale pentru această perioadă, în toate regiunile.
Regimul pluviometric se va situa în jurul celui normal pentru acest interval, la nivelul întregii ţări.
Săptămâna 06.05.2024 – 13.05.2024
Temperatura medie a aerului va avea valori apropiate de cele normale pentru această perioadă, în toate regiunile.
Cantităţile de precipitaţii vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval, la nivelul întregii ţări.
Săptămâna 13.05.2024 – 20.05.2024
Mediile valorilor termice vor fi în general apropiate de cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României.
Regimul pluviometric estimat pentru această perioadă va fi în general apropiat de cel normal, în cea mai mare parte a ţării. (sursa)