Mult aşteptata relaxare de la vară n-o să ne bucure prea mult. Aruncăm măştile dar şi banii din buzunar ca să plătim facturile la utilităţi. Energia electrică ar urma să crească cu 10%, iar gazele naturale cu 20%, potrivit unui studiu recent. Greul îl vor duce cei cu venituri mici: peste patru milioane de abonaţi la gaze sau curent.
În teorie, milioane de români ar trebui să se bucure că plătesc facturi mai mici la utilităţi, pentru că şi piaţa energiei electrice şi cea a gazelor naturale s-au liberalizat. În realitate însă lucrurile stau fix pe dos.
Femeie: “Faţă de cum plăteam înainte 100 și, acum plătesc 200 și. Deci 100 de lei la factura pe luna în plus. Ăștia ne fura pe faţă!”
Bărbat: “Eu acum am contract cu 40 bani și acum mă uit pe piața liberă toți furnizorii s-au aliniat la 70 de bani”.
“A fost un haos și o dezorganizare. Plus ca toată lumea și eu personal am fost luați așa pe neprins de veste: în data de aveți de ales furnizorul de energie nefiind informaţi”.
De la începutul anului şi până doar unul din 10 români a semnat contracte noi, de piaţă concurenţială.
După haos, facturi mai mari
Andra Mitu: “Suntem la mijlocul lunii mai. Bifam aproape jumătate de an de haos, confuzie şi facturi mărite. Iar asta se vede şi în cifrele oficiale. Datele publicate astăzi de Institutul Naţional de Statistică ne arată negru pe alb că energia electrică s-a scumpit cu 18 procente de la începutul anului şi până acum”.
Iar asta e doar începutul. Facturile la electricitate ar putea creşte cu încă 10% de la 1 iulie, arată un studiu recent. Motivul?
Dumitru Chisăliţă, expert în energie, preşedintele Asociaţiei Energia Inteligentă: “Vom avea în faţă și noi preţuri pentru serviciu universal, preţuri care ar trebui să ţină seama de noile tendinţe ale preţului de pe bursele de energie electrică”.
Un calcul simplu ne arată că la un consum de 55 kwh, o familie din Moldova plăteşte acum la energie electrică o factură lunară de vreo 42 de lei. După 1 iulie, aceeaşi familie va plăti aproape 47 de lei.
Teodora Vasâlca-Cimpoi, consultant în energie: “Creşterile de preț sunt foarte mari și e imposibil aproape să le neglijezi. Sunt câteva milioane de consumatori aflati în situație de sărăcie. Și atunci orice creștere a facturilor se va reflecta asupra bunastarii lor”.
Facturile la gaz, mai mari cu 20%
Şi nu e tot. Şi facturile la gaze ar urma să crească cu 20%.
Dumitru Chisăliţă, expert în energie, preşedintele Asociaţiei Energia Inteligentă: “La 1 iulie majoriatea consumatorilor casnici din România sunt în situația de a intra pe un nou contract de gaze naturale, contract care probabil va veni cu aceste tendinte în zona bursieră”.
La iarnă, pentru un consum de doi megavaţi, vom plăti în jur de 360 de lei pe lună, faţă de 300 de lei, cum a fost până acum. Tocmai de aceea este foarte important să alegem cea mai bună ofertă a furnizorilor. (observatornews.ro)