Tot mai multe țări europene se confruntă cu o creștere accentuată a numărului de cazuri noi de infectare cu SARS-COV2. România nu a fost ocolită de această tendință, însă în ultima săptămână a fost depășită, la rata de îmbolnăvire, de tot mai multe state.

Din păcate, deși are chiar și de trei ori mai puține cazuri decât state aflate pe primele locuri în topul infectărilor, România este pe primul loc în ceea ce privește rata deceselor în ultimele 14 zile, raportat la 100.000 de locuitori.

Potrivit ultimelor date transmise la nivel european în 21 septembrie, România se află pe locul 10 în ceea ce privește cazurile în ultimele 14 zile, raportat la 100.000 de locuitori.

România coboară, astfel, din punct de vedere al acestui parametru și ajunge la 91,5, fiind depășită de Spania – 300,5, Franța – 192,5, Belgia – 116,1, Olanda – 109,8, Cehia, 198, Austria – 105,7, Ungaria – 107,2, Luxemburg – 147,9, Malta – 120,4.

Situația este însă critică în privința ratei deceselor înregistrate în ultimele 14 zile, raportat la 100.000 de locuitori.

România conduce acest top negativ, cu o rată de 2,8.

Spre exemplu, acest parametru este 2,3 în Spania, 0,9 în Franța, 1,3 în Bulgaria, 1,2 în Croația.

Până în 20 septembrie, în Europa au fost înregistrate 2.868.502 cazuri, astfel:

Spania (640.040), Franța (453.763), Regatul Unit (394.257), Italia (298.156), Germania (272.337), România (112.781), Belgia (102.201), Olanda (93.684), Suedia (88.237), Polonia (79.240), Portugalia (68.025), Cehia (49.240), Austria (38.557), Irlanda (32.933), Danemarca (21.847), Ungaria (18.866), Bulgaria (18.863), Grecia (15.142), Croația (14.922), Norvegia (12.645), Finlanda (8.980), Luxemburg (7.804), Slovacia (6.677), Slovenia (4.420), Lituania (3.744), Estonia (2.924), Malta (2.634), Islanda (2.346), Cipru (1.600), Letonia (1.525) și Liechtenstein (112).

Până în 20 septembrie au fost raportate 186.228 de decese, astfel:

Regatul Unit (41.777), Italia (35.707), Franța (31.285), Spania (30.495), Belgia (9.948) ), Germania (9.386), Olanda (6.270), Suedia (5.865), România (4.435), Polonia (2.293), Portugalia (1.899), Irlanda (1.792), Austria (766), Bulgaria (761), Ungaria (686), Danemarca (635), Cehia (503), Finlanda (339), Grecia (338), Norvegia (267), Croația (248), Slovenia (133), Luxemburg (124), Lituania (87), Estonia (64), Slovacia (39), Letonia (36), Cipru (22), Malta (17), Islanda (10) și Liechtenstein (1).

sursa: digi24.ro


Articolul precedentCJ BIHOR A SEMNAT CONTRACTUL DE FINANȚARE PENTRU PARCUL ȘTIINȚIFIC ȘI TEHNOLOGIC
Articolul următorRectificarea bugetară a fost adoptată! Parlamentul a votat majorarea pensiilor. PNL contestă!