Joe Biden va deveni al 46-lea președinte al Statelor Unite, conform proiecțiilor anunțate de mai multe canale media, între care CNN și Associated Press, făcute după calcularea voturilor obținute de candidatul democrat în statul Pennsylvania. Acest stat îi aduce lui Joe Biden scorul electoral necesar accederii în funcția de la Casa Albă.

Joe Biden, care avea 253 de voturi electorale, a câștigat scrutinul din Pennsylvania, obținând încă 20 de voturi electorale, astfel încât democratul depășește pragul de 270 de voturi necesar pentru a-i fi proclamată victoria.

Kamala Harris devine, la rândul ei, prima femeie vicepreședinte din istoria SUA.

Alegerile prezidențiale de la 3 noiembrie intră în istorie ca fiind scrutinul cu cea mai mare participare la vot, iar Joe Biden este președintele care a fost ales cu cel mai mare număr de voturi din istoria Statelor Unite, după cum și Donald Trump este candidatul care pierde cursa electorală cu un număr-record de voturi. (sursa)

Articolul precedentCe m-a speriat în ce a spus Iohannis la Guvern și cum m-am entuziasmat ascultând un discurs din SUA
Articolul următorDonald Trump: Alegerile sunt departe de a se fi terminat