Puterea executivă – partea ei prezidențială –se află la Iohannis. Puterea executivă – partea ei guvernamentală –se află tot la Iohannis, care o deține, în mod asumat, prin Guvernul Meu.

Puterea judecătorească înseamnă judecătorii pe care îi numește Iohannis. Lor li se adaugă procurorii pe care tot el îi numește, fără să țină seama de avizul negativ al CSM. Puterea legislativă, adică majoritatea parlamentară, lucrează în folosul lui Iohannis de vreme ce ține la guvernare un guvern minoritar, și urmează să devină o majoritate prezidențială absolută după ce se vor consuma și alegerile parlamentare.

După alegerile din septembrie, puterea executivă locală, adică primarii, consilierii și președinții de consiliu, urmează să treacă, majoritar, sub autoritatea politică a lui Iohannis, după cum arată sondajele care dau dreapta cîștigătoare.

Președintele își întregește portofoliul dominator cu ceea ce reprezintă, de fapt, esența puterii lui: Serviciile. Șeful SRI, șeful SIE, șeful SPP, șeful STS sînt, toți, numiți de Iohannis. Șefii celorlalte servicii secrete –DIA, DIPI, DGA, DOS –sînt la ordinele miniștrilor care, prin conjunctura politică,sînt la ordinele lui Iohannis. Desființatul SIPA (DGPA) a fost mutat cu arme și secrete la SRI, așa că dosarele din care-și trag cinstea judecătorii și procurorii sînt, ierarhic, la dispoziția președintelui.

Tot la dispoziția lui Iohannis sînt Armata și Poliția, Jandarmeria, grănicerii, vameșii, fiscul și antifrauda. Practic, prin intermediul Guvernului Meu, toate instituțiile care pot trage, bate, reține, aresta, colecta, controla, toți oamenii în uniformă din această țară, toți purtătorii de armă și toți beneficiarii de pensii speciale ascultă, la o adică, de Iohannis.

Printr-un efect care ține de nostalgia Fanarului, instituțiile noastre își urmează cu slugărnicie șefii, așa că Iohannis nu dispune, de exemplu, doar de procurorii-șefi, ci și de DNA, DIICOT și PG, ca entități serviabile.

Puterea executivă, puterea legislativă și puterea judecătorească se adună, așadar, într-o singură mînă. Acolo se întîlnesc și se înghesuie cu toate celelalte puteri. În pumnul unui fost inspector școlar se calcă pe picioare toată forța instituțională și democratică a republicii. Acesta e progresul democrației românești după 30 de ani de la prăbușirea dictaturii.

Tabloul nu e însă complet fără a-l cita pe președintele Iohannis, care a declarat, în repetate rînduri,„Nu voi numi un premier de la partidul Cutare“, deși partidul Cutare avea o majoritate nominală și reală în Parlament și tocmai o folosise ca să dea jos unul dintre Guvernele Mele.

Deși Constituția consacră majoritatea, deși majoritatea e esența democrației, Iohannis repetă, fără jenă, în public, că nu o respectă. Că el numește prim-miniștri după capul lui. Se pune atunci întrebarea: de ce se mai organizează alegeri în decembrie 2020?

Se mai pune o întrebare: cum e posibil ca o democrație civilă să lase numărătoarea votului în mîinile STS, un serviciu secret militarizat, care distribuie tabletele din secțiile de votare, transmite datele și le centralizează netulburat, în aplauzele Parlamentului și ale unei societăți din ce în ce mai puțin civile? România e singura țară UE și nord-atlantică în care serviciile secrete se amestecă în alegeri. România e singura țară NATO în care serviciile secrete sînt militarizate și, deci, ferite de obligația de a-și dezvălui faptele în fața Justiției civile.

Dar să nu ne agățăm de logică. Psihiatria, de exemplu, ar trebui să ne înfricoșeze mai tare. Căci puterea –o spun medicii, o spune istoria–afectează grav mințile predispuse.

Puterea pe care a strîns-o azi Iohannis depășește concentrația care l-a îmbătat pe celălalt președinte cu probleme de personalitate. Petrov, însă,cînd turna și fulgera, se limita la maniile bețivului. Exista mereu o lacrimă, o speranță, o minciună bine spusă, un strop de umanitate în actele lui de dictator. Băsescu n-a aruncat niciodată un palton pe capota unei mașini. N-a ajuns niciodată atît de departe.

preluare din catavencii.ro / autor – Doru Bușcu