Odată cu deschiderea lucrărilor Camerei Deputaților din această toamnă, deputatul bihorean Ioan Mang și-a prezentat astăzi – cu ocazia unei conferințe de presă susținută la sediul organizației județene – bilanțului propriei activități în lunile februarie – iunie, adică prima sesiune parlamentară din acest an.

Astfel, conform datelor publice, Ioan Mang s-a numărat printre cei mai activi deputați PSD, dintr-un total de 107.

Bihoreanul se află pe prima poziție între deputații PSD la numărul de declarații politice (19), pe locul 6 ca prezență la vot și pe locul 12 la luări de cuvânt (21). De asemenea, a fost prezent la 279 din 280 de ședințe de vot final în sesiunea parlamentară trecută.

Tot în sesiunea trecută, Ioan Mang a co-inițiat 27 de inițiative legislative din care 4 au fost deja adoptate, devenind legi.

De asemenea, deputatul bihorean a inițiat sau a participat în lunile anterioare la mai multe conferințe și evenimente, pe teme legate de dezbaterea legilor educației, listarea companiilor strategice din energie sau energia verde, sustenabilitate și securitatea energetică.

De altfel, Ioan Mang ocupă și în această sesiune funcția de vicepreșdinte al Comisiei pentru Industrii și Servicii din Camera Deputaților.

În acest context, deputatul a făcut parte și din Grupul de lucru pentru Hidrogen, constituit în cadrul Comisiei pentru Industrii și Servicii, care a finalizat și depus “Propunerea legislativă privind integrarea hidrogenului din surse regenerabile și cu emisii reduse de carbon în sectoarele industriei și transporturilor”. România devine astfel una dintre primele țări din UE care legiferează producția de hidrogen verde.


Citește și: Ioan Mang: Diversificarea surselor de energie, o șansă pentru România


Pentru sesiunea parlamentară care început săptămâna aceasta, Ioan Mang își propune să susțină, printre altele:

  • modificare actelor normative privind pensiile de serviciu,
  • stabilirea unor măsuri privind obiectivele de investiții pentru realizarea de amenajări hidroenergetice în curs de execuţie precum şi a altor proiecte de interes public major care utilizează energie regenerabilă,
  • adoptarea Codului amenajării teritoriului, urbanismului și construcțiilor,
  • propunere legislativă privind informarea consumatorilor cu privire la comercializarea produselor din materii prime româneşti,
  • adoptarea Codului silvic,
  • combaterea consumului de substanțe interzise si alcool la volan, precum si combaterea consumului de droguri în general.-

Articolul precedentAcuzații grave pentru 10 bănci din România. Schema prin care ar fi făcut schimb de informaţii prin Biroul de Credit
Articolul următorIoan Mang: Nu am fost înlăturat. Sunt membru în actuala conducere, iar schimbările le vom face împreună (VIDEO)