Coaliția PSD-PNL-UDMR, scrie deputatul Ioan Mang, a decis validarea programului ”Sprijin pentru România” prin care se lansează o serie de măsuri economice menite a sprijini populația dar și IMM-urilor pe fondul crizei economice.
Acest pachet de măsuri social-economice, al cărui conținut este în proporție de peste 95% marca PSD arată cât de importantă este prezența PSD în coaliția de guvernare. Acest program privind combaterea creșterii prețurilor nu ar fi existat dacă PSD nu și-ar fi asumat intrarea la guvernare într-un moment extrem de dificil pentru România.
La fel au fost și celelalte soluții promovate de PSD în Guvern: pachetul social (cu majorări de pensii, salarii și alocații, etc.) și plafonarea prețurilor la energie !
Este important de reținut că alături de protecția socială, acest nou set de măsuri anticipează și contracarează efecte ale crizei economice, prin măsuri de susținere a producției, atât agricole cât și industriale precum:
- încurajarea procesării produselor agricole prin acordarea unei prime de 10% din valoarea produselor agricole procesate. Dezvoltăm astfel industria alimentară românească, ceea ce nu s-a mai întâmplat de mult timp, cam tot de pe vremea guvernărilor anterioare ale PSD!
- salariu minim de 3000 de lei în agricultură și industria alimentară;
- finanțări de până la 400.000 euro/firmă pentru IMM-urile ale căror lanțuri de producție au fost afectate de războiul din Ucraina;
- stimularea investițiilor cu impact major în economie cu fonduri ce însumează 1 miliard de lei;
- suplimentarea finanțărilor destinate investițiilor publice în funcție de creșterea prețurilor la materialele de construcții;
Aceste nou pachet vine să completeze măsurile deja cunoscute: vouchere de 50 euro/2 luni pentru alimente de bază pentru familiile/persoanele cu venituri reduse, vouchere de 30 euro/lunar pentru elevii cu burse sociale, creșterea voluntară cu 200 de lei a salariului minim, creșterea cu 50% a tichetelor de masă, dublarea normei de hrană în spitale, de la 11 la 22 de lei.
În plus, PSD susține și familiile cu copii prin majorarea cu peste 40% a alocației lunare de plasament a copiilor, inclusiv a celor cu dizabilități și creșterea alocației zilnice de hrană cu 58% pentru îmbrăcăminte, încălțăminte și rechizite necesare copiilor din centre de plasament.
Totalul acestui pachet ”Sprijin pentru România” este de 17,3 miliarde de lei, din care jumătate (52%) reprezintă finanțare asigurată din fonduri europene! (sursa)
Președintele PSD Bihor spune că măsurile și programele promovate de PSD în actuala guvernare, menite să atenueze efectul diferitelor crize asupra oamenilor, sunt completate de acțiuni și resurse dedicate, menite să ajute comunitățile locale.
Programul “Anghel Saligny”, continuarea PNDL-urilor inițiate de PSD, a fost suplimentat de Guvern cu 15,5 miliarde de lei.
Prin aceste fonduri suplimentare se vor finanța proiecte importante de infrastructură pentru orice primar, pentru orice localitate: 10 miliarde vor fi destinați pentru construcția și modernizarea drumurilor, iar 5,5 miliarde pentru extinderea rețelei de gaze.
Cu această suplimentare, finanțarea dedicată Programului Anghel Saligny ajunge la 65,5 de miliarde de lei, adică peste 13 miliarde de euro. (sursa)