Mass media a prezentat recent exemplul stupefiant al familiei Ionescu care din prosumator, adică un mic producător și consumator (în același timp) de energie din surse regenerabile, a ajuns creditor al unei mari companii energetice. Situația este de-a dreptul hilară.
În septembrie 2021, familia Ionescu s-a trezit cu o factură mai mare de la Enel, ceea ce l-a făcut să-și dorească să-și producă singur energia, astfel această familie a investit și a devenit prosumator. Și-a instalat un sistem trifazic de 7,2 kw compus din 20 de panouri, montate pe casă și orientare sud-vest. Anul acesta a consumat 1,91MWh și a produs 3,43 MWh. Până aici nimic ieșit din comun. La ora actuală familia Ionescu figurează în evidențele Enel cu un sold debitor în valoare de 672,29 lei și un sold creditor în valoare de 3452,93 lei. Partea proastă este că această familie trebuie să plătească în continuare – în fiecare lună – factura de electricitate către Enel, în timp ce această companie își va achita datoria către familia Ionescu abia în 2025!
Așadar, o familie din România ajunge să crediteze timp de doi ani businessul Enel. În loc să investească acești bani la bursă, să cumpere titluri de stat sau pur și simplu să-i cheltuiască așa cum vor, această familie este nevoită să împrumute o mare companie și să accepte un termen de rambursare de 24 de luni.
Stau să mă întreb cum își vor ”regulariza” diferența peste 2 ani cele două părți? Și ce se va întâmpla începând cu luna a 25-a? O vor lua de la capăt și prosumatorul va fi nevoită să crediteze compania energetică pentru alte 24 de luni? Este de-a dreptul absurd și inacceptabil așa ceva!
Este un exemplu în care o companie multinațională ajunge într-o poziție dominantă și pur și simplu își bate joc de consumatorul român! Oare firma are aceeași politică și în Italia sau în celelalte 29 de țări unde se laudă că energia sa alimentează progresul uman?
În comunicarea instituțională este o vorbă veche folosită de profesioniști: acțiunile mint mai tare decât vorbele frumoase. Din păcate, ea este cât se poate de adevărată și în cazul de față. Ea arată a disfuncționalitate gravă a pieței de energie din țara noastră, disfuncționalitate ce trebuie cât se poate de urgent corectată!
Declarație politică, Camera Deputaților, 07.06.2023