Patrick Andre De Hillerin: Ilie Bolojan este liderul liberal de la care își iau lumină toți primarii wanna-be ai partidului, uneori și ai altor partide. Omul are o imagine de competent ceva de speriat, iar presa națională i-a ridicat deja numeroase statui, de zici că Oradea este Grădina Maicii Domnului, noul Ierusalim și noua Mecca.

Dacă e să te iei după articolele din presă, Oradea făurită de Bolojan atâta vreme cât era primar ar trebui să atragă miliarde de turiști anual. Și probabil că așa și face, dar numai într-o singură variantă: dacă luăm în calcul că fiecare influențăr, blogăr sau ziarist care vizitează Oradea în scopul de a-l promova pe genialul edil Bolojan se cazează împreună cu followerșii, unicii sau cititorii lui. Probabil că hotelurile din Oradea, care nu se pot lăuda niciodată că au un grad de ocupare mai mare de 50-60% ca medie anuală, pot în schimb să se laude cu chestii de genul „În această cameră, cu doar un singur pat, am reușit să-l găzduim pe influențărul X, împreună cu cei 500.000 de urmăritori pe care îi are pe Insta. A fost puțin cam aglomerat, e drept, dar au fost oameni civilizați, n-au făcut deranj. Am creat culoare separate pe hol, pentru că ar fi fost greu să gestionăm, altfel, întâlnirea dintre urmăritorii influențărului X și cei 2.000.000 de followerși ai yutubărului Z“.

Oradea este un oraș care s-a schimbat foarte mult în mandatele lui Bolojan, mai ales în zona centrală, dar nu este, nici pe departe, destinația aia turistică atât de lăudată. Poate și pentru că APTOR, Asociația pentru Promovarea Turismului din Oradea și Regiune, a investit banii foarte mulți primiți de la Primărie mai mult în promovarea lui Ilie Bolojan decât în organizarea de evenimente atractive pentru turiști. Căci o fi Bolojan frumos ca soarele de pe cer, o fi înțelept ca Solomon și vizionar ca Elon Musk, dar obiectiv turistic mai are mult până să devină.

Câtă vreme Ilie Bolojan a fost primar al Oradei, s-a obișnuit să conducă fără opoziție reală. A luat ce decizii a vrut, forțând deseori legea, și nu a fost nimeni care să-l împiedice să facă asta. Este una dintre cheile succesului său managerial. Nu e chiar ceva democratic, dar cine se mai uită la asta când curg like-urile pe FB? Să fie.

De când este, însă, președinte al Consiliului Județean, Ilie Bolojan a început, ușor-ușor, să dea piept cu realitatea. Și nu-i place, că realitatea nu poate fi mereu coafată contra unor mii bune de euro dați de APTOR pe contract de promovare.

În ultima vreme, Ilie Bolojan, cel care crede că poate conduce un județ așa cum se conduce o afacere de familie, s-a trezit că nu toată lumea este mulțumită de deciziile pe care le ia el fără a mai consulta și cetățenii. Și, uite-așa, două proiecte importante ale administrației județene sunt în pericol doar pentru că Bolojan s-a încăpățânat să nu ia în considerare decât propria-i părere, indiferent de prejudiciile pe care le-ar crea oamenilor.

În acest moment, deși IB a forțat nota, dând ordin de începere a lucrărilor, instanțele au suspendat lucrările la centura ocolitoare a Aleșdului și la cea a Sânmartinului. Pentru că, deși existau alte soluții, Bolojan a vrut ca centurile ocolitoare respective să treacă fix prin zone rezidențiale, printre casele oamenilor.

Deocamdată, Ilie Bolojan versus populația județului Bihor & Justiție egal 0-2. Rămâne de stabilit la câte goluri se schimbă porțile. (catavencii.ro)

Articolul precedentRecensământ 2022. Perioada de colectare a datelor ”faţă în față” de către recenzori se prelungeşte. S-au dat și primele amenzi
Articolul următorBihor. Rezultate Admitere Liceu 2022. Rezultatele repartizării computerizate au fost publicate pe edu.ro