Iar a venit acea perioadă din an când e vorba despre, cine altcineva, PSD… Că PSD ar susține un guvern Cîțu minoritar la fel ca și în perioada Tăriceanu, ca să, atenție!, nu se facă REFORME în țara asta. Orice mama noastră ar însemna reformele alea care se tot fac și se tot reformează dânsele pe dânsele…
Pentru cine a fost în țară nu din 2014 încoace, ci doar din 2019, e clar că de DOI ANI, Excelența Sa, domnul Klaus Werner Iohannis, este președintele României și șeful CSAT și pe scurt, ȘEFUL A TOT! Iată:
Puterea executivă – partea ei prezidențială –se află la Iohannis. Puterea executivă – partea ei guvernamentală –se află tot la Iohannis, care o deține, în mod asumat, prin Guvernul Meu. Puterea judecătorească înseamnă judecătorii pe care îi numește Iohannis. Lor li se adaugă procurorii pe care tot el îi numește, fără să țină seama de avizul negativ al CSM. Puterea legislativă, adică majoritatea parlamentară, lucrează în folosul lui Iohannis.
Președintele își întregește portofoliul dominator cu ceea ce reprezintă, de fapt, esența puterii lui: Serviciile. Șeful SRI, șeful SIE, șeful SPP, șeful STS sînt, toți, numiți de Iohannis. Șefii celorlalte servicii secrete –DIA, DIPI, DGA, DOS –sînt la ordinele miniștrilor care, prin conjunctura politică,sînt la ordinele lui Iohannis. Desființatul SIPA (DGPA) a fost mutat cu arme și secrete la SRI, așa că dosarele din care-și trag cinstea judecătorii și procurorii sînt, ierarhic, la dispoziția președintelui.
Tot la dispoziția lui Iohannis sînt Armata și Poliția, Jandarmeria, grănicerii, vameșii, fiscul și antifrauda. Practic, prin intermediul Guvernului Meu, toate instituțiile care pot trage, bate, reține, aresta, colecta, controla, toți oamenii în uniformă din această țară, toți purtătorii de armă și toți beneficiarii de pensii speciale ascultă, la o adică, de Iohannis.
Printr-un efect care ține de nostalgia Fanarului, instituțiile noastre își urmează cu slugărnicie șefii, așa că Iohannis nu dispune, de exemplu, doar de procurorii-șefi, ci și de DNA, DIICOT și PG, ca entități serviabile.
Puterea executivă, puterea legislativă și puterea judecătorească se adună, așadar, într-o singură mînă. Acolo se întîlnesc și se înghesuie cu toate celelalte puteri. În pumnul unui fost inspector școlar se calcă pe picioare toată forța instituțională și democratică a republicii. Acesta e progresul democrației românești după 30 de ani de la prăbușirea dictaturii.
Tabloul nu e însă complet fără a-l cita pe președintele Iohannis, care a declarat, în repetate rînduri,„Nu voi numi un premier de la partidul Cutare“, deși partidul Cutare avea o majoritate nominală și reală în Parlament și tocmai o folosise ca să dea jos unul dintre Guvernele Mele.
Deși Constituția consacră majoritatea, deși majoritatea e esența democrației, Iohannis repetă, fără jenă, în public, că nu o respectă. Că el numește prim-miniștri după capul lui. Se pune atunci întrebarea: de ce se mai organizează alegeri?
E bine? Bun.
Când Iohannis a furat rezultatul alegerilor din 2020, nu a mai avut nici măcar scuza lipsei unei majorități parlamentare, deși avea oricum Guvern din toamna lui 2019. Și a mai avut unul, susținut de PNL, în 2015 – 2016.
Așadar, avea și are TOT ce voia ca să facă reforme. Din 2020 avea și majoritate parlamentară și Guvern. Iar din 2014 avea TOT restul la nivel de instituții ale Statului.
Și tot PSD e de vină.
