Zi extrem de importantă pentru Guvernul României. În doar câteva ore vom afla soarta cabinetului condus de Florin Cîțu, care se află în fața votului pe moțiunea de cenzură, „România eșuată. Recordul fantastic al guvernului Cîţu”.
De doar 20 de voturi mai are nevoie Partidul Social Democrat ca să poată dărâma Executivul.
Președintele PNL a declarat că parlamentarii coaliției vor sta în bănci și nu vor vota.
”Niciun parlamentar al Partidului Național Liberal nu va vota moțiunea de cenzură. La nivelul coaliției, s-a hotărât, ca să nu existe niciun fel de problemă și de dubiu legate de exercitarea votului, ca parlamentarii din arcul guvernamental să fie prezenți, dar să nu voteze. Obiectivul nostru este să nu ia niciun vot de la parlamentarii din cadrul coaliției de guvernare”, a declarat Ludovic Orban.
Inițial, Dan Barna a declarat că USR Plus va vota împotriva moțiunii.
”Parlamentarii USR Plus vor participa la moțiunea de cenzură, vom vota împotriva moțiunii, nu e niciun fel de echivoc aici”.
Câteva zeci de minute mai târziu, s-a răzgândit.
”În momentul în care am discutat cu colegii de la UDMR și au spus că vor rămâne în bănci, atunci am luat și noi decizia să rămânem în bănci astfel încât să nu fie niciun fel de echivoc”. (sursa)