România a cerut suspendarea livrării unor doze de vaccin anti-COVID în iunie, astfel încât să primească doar 2.635.680 din totalul de 7.103.160 programate pentru această lună.
“Este în lucru deja o procedură de aliniere a framework-ului legal, a normelor juridice care dau posibilitatea revânzării de doze de către Ministerul Sănătăţii, însă pentru perioada următoare, dat fiind faptul că este un surplus de doze, tocmai pentru a avea un management al stocurilor cât mai eficient s-a discutat şi s-a transmis o suspendare a unui număr de doze”, a explicat secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Andrei Baciu într-o conferinţă de presă, potrivit Agerpres.
Potrivit lui Baciu, din vaccinul produs de BioNTech Pfizer, în iunie, România ar fi trebuit că primească 4.366.444 de doze, însă, ca urmare a solicitării de a le ţine în aşteptare pentru o perioadă, se vor livra 1.928.162.
De la Moderna trebuiau să se primească 835.200 de doze şi pentru perioada următoare s-au suspendat câteva tranşe, astfel încât se vor livra 128.400, iar pentru Astra Zenecca se vor primi 167.200 de doze pentru luna iunie.
“Pentru vaccinul produs de Johnson&Johnson nu se suspendă dozele şi tranşele săptămânale, acestea vor fi desfăşurate după cum au fost anunţate. Am primit până acum 144.000 în prima săptămână, în a doua săptămână am primit 61.800, vin 48.800 săptămâna aceasta, următoarea săptămână 41.400, iar în ultima săptămână vin 115.920, cumulând un total de 411.920 de doze produse de Johnson&Johnson”, a declarat Andrei Baciu.
El a precizat că, în total, luna aceasta trebuiau să fie livrate 7.103.160 de doze de vaccin, însă pentru a avea un management eficient al stocurilor existente vor fi livrate 2.635.680.
Până în prezent, România a recepţionat aproape 15 milioane de doze de vaccin anti-COVID.
″Încă de la bun început Comisia Europeană a încheiat aceste contracte cu mai multe companii pentru un număr de doze mai mare decât populaţia eligibilă, populaţia estimată iniţial. S-a luat în calcul, încă de la bun început, că se va ajunge la un punct în care va exista un surplus de doze. Tocmai pentru acest motiv este prevăzută în fiecare contract posibilitatea de a dona, posibilitatea de a revinde dozele de vaccin în surplus. Sigur că acestea au fost condiţiile pe care Comisia Europeană le-a stabilit cu companiile producătoare, tocmai pentru a asigura cetăţenilor europeni şi un acces la vaccinare, la vaccinuri cât mai rapid şi în volume cât mai mari şi s-a ajuns şi în acest punct, nu numai noi în România, peste tot la nivel european, în care ajungem la un surplus de doze de vaccin”, a mai spus secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii.
Potrivit acestuia, până să se finalizeze şi să intre în funcţiune mecanisme centrale de donare sau de revânzare, România a demarat activităţi de donare de vaccin către Republica Moldova. (sursa)