Federaţia Sindicatelor din Ministerul Muncii organizează, miercuri, o grevă de avertisment, angajaţii fiind nemulţumiţi că niciun Guvern nu a ”tratat Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale pe măsura importanţei pe care o are”, deşi are activitate directă cu publicul. Sindicaliştii reclamă că salariile sunt mult mai mici decât ale celor din alte sectoare din administraţie, deşi condiţiile de muncă sunt dificile, iar lipsa de personal este acută.
Greva de avertisment va avea loc între orele 8.00 şi 10.00.
”De ani la rând cerem să ne fie ascultate doleanţele. Niciun Guvern al României nu a tratat Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale pe măsura importanţei pe care o are, este un minister în relaţie directă cu oamenii, cu puternic impact social. Permanent a fost minimizat efortul nostru, neluat în seamă. În toate acţiunile noastre ne-am gândit în primul rând să nu afectăm beneficiarii. De data asta, nu se mai poate! Clasa politică, răspunde-ne nouă şi societăţii de ce am ajuns aici?!”, au transmis reprezentanţii Federaţiei Sindicatelor din Ministerul Muncii.
Sindicaliştii solicită salarii egale cu ale angajaţilor din alte instituţii din administraţie (ANAF, sănătate, APIA).
”Pentru colegi din aceeaşi familie ocupaţională au fost identificate şi adoptate acte normative menite să le suplimenteze veniturile. Solicităm ferm ca şi pentru noi, angajaţii instituţiilor Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale, să fie adoptate măsuri imediate. Cerem respect şi tratament echitabil din partea guvernanţilor şi a factorilor decizionali. Soluţionarea imediată a acestei discrepanţe şi asigurarea unei remunerări corespunzătoare contribuţiei noastre la societate constituie o necesitate imperioasă”, au arătat ei.
O altă solicitare se referă la condiţii de muncă optime – un mediu de lucru sănătos şi sigur, însoţit de alocarea resurselor adecvate pentru desfăşurarea activităţilor în condiţii normale, rezolvarea deficitului de personal.
”Blocarea ocupării posturilor, decizia de anulare a posturilor vacante au condus la o suprasolicitare a personalului existent în instituţii care este nevoit să facă faţă activităţilor mult peste o distribuire a activităţilor într-un program normal de lucru de 8 ore”, au susţinut sindicaliştii.
De asemenea, ei au cerut plata orelor suplimentare, asigurarea stabilităţii locurilor de muncă pentru angajaţii Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale împreună cu o analiză menită să asigure o dimensionare corectă, astfel încât activitatea să se desfăşoare în condiţii normale de lucru, asigurarea aplicaţiilor informatice în vederea susţinerii activităţii, aplicaţii care să satisfacă toate cerinţele legislative din domeniul de activitate, aplicaţii cu un timp de răspuns ridicat, software compatibil cu echipamente fiabile, adaptarea reglementărilor la nevoile actualelor realităţi în ceea ce priveşte statutul inspector de muncă/inspector social.
”Toate aceste revendicări, cât şi scăderea semnificativă a puterii de cumpărare ca urmare a creşterilor generalizate a preţurilor şi a ratei inflaţiei, au condus spre o puternică nemulţumire în rândul membrilor noştri”, au mai transmis sindicaliştii.
În cazul în care nu vor primi un răspuns pozitiv la solicitările lor, sindicaliştii au anunţat că vor intra în grevă generală, din 27 noiembrie. (sursa)