Cristian Ghinea a anunțat miercuri conducerea USR că demisionează din funcția de vicepreședinte al partidului, potrivit unui mesaj intern consultat de G4Media. Ghinea și-a motivat decizia prin faptul că lansează două proiecte împreună cu europarlamentarii Vlad Botoș și Dragoș Pîslaru, cu fonduri din bugetul Parlamentului European, iar statutul intern al partidului ar interzice o astfel de inițiativă pentru un membru al Biroului Național.
Fostul ministru al Fondurilor Europene arată în mesajul intern că proiectele pe care le va lansa constau în monitorizarea PNRR și ”asistență pentru primari/consilieri privind ce trebuie să facă pentru a beneficia de fonduri”.
El a spus că fondurile cu care vor fi lansate proiectele vin din bugetul Parlamentului European și sunt ”la dispoziția europarlamentarilor, pe bază de proiecte de comunicare/cercetare/politici publice”.
Cristian Ghinea este ministrul care a negociat PNRR cu Comisia Europeană. El a devenit ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene după ce a demisionat din Parlamentul European. (sursa)