Germania cere insistent Comisiei Europene să cumpere vaccinul rusesc Sputnik V în numele statelor membre, a anunțat un oficial german citat de Politico. ”Am cerut Comisiei să lanseze o procedură de achiziție pentru Sputnik și vedem că a început acest proces”, a declarat oficialul citat.

Este al doilea mare dosar sensibil în care Germania se plasează pe aceeași linie cu Moscova, după controversatul proiect al gazoductului Nord Stream 2, criticat dur de majoritatea statelor membre UE și de SUA.

Oficialul german a mai spus că executivul european trebuie să ”testeze apele” pentru a vedea ce state membre sunt interesate să cumpere vaccinul rusesc. Dacă un eventual contract va fi încheiat între Comisia Europeană și Rusia, vaccinul Sputnik va putea fi cumpărat de statele membre prin intermediul Bruxelles-ului.

Vaccinul rusesc este în procedură de avizare la Agenția Europeană a Medicamentului. Între timp, Ungaria și Slovacia au cumpărat deja pe baze bilaterale doze din Sputnik V și a început imunizarea populației, iar alte state membre au anunțat că vor să facă același lucru.

Autorizarea vaccinului rusesc a provocat controverse în unele state membre. Premierul Lituaniei, Ingrida Šimonytė, a avertizat că Sputnik vine la pachet cu propaganda rusă și cu ambiția fățișă de a diviza statele membre UE. (sursa)

Articolul precedentȘeful diplomației ungare nu crede că Rusia este o amenințare directă pentru Ungaria
Articolul următorRaed Arafat: Când trebuie mers, de urgență, la medic